Reluam. Televiziunea asta Romana, de se mai numea si Libera, ca taxiul, prin 1990, s-a napustit in casele noastre cu o furie de viitura, de tsunami informational si cu dorinta de a deslusi ungherele cele mai ascunse ale realitatii. De la bun inceput au aparut emisiuni obeze de sute de minute, unde nu se facea nimic altceva decat se sporovaia ore in sir. Ce mai, tatele in capod, ca madama Perja, de stau la gard pe strapontina aia de lemn din fata santului. Precum aia zece vociferatori penibili si cu ora de la nunta unui fiu de stab mustacios. Pana si emisiunile alea de varietati cu public, copiate din anii trecuti, erau atat de intinse si atat de ancorate in prezentul extrem de trivial al momentului, incat radeai cu dintii stransi. De altfel, acum, la o selectie oarecare a unor scheciuri din anii 90, ne dam seama de cumplita saracie a textelor si chiar si a unor performante actoricesti. Demne de brigada artistica a unui camin cultural.
Cerbul de aur, asezat alaturi de Cerbul carpatin, o carciuma selecta din miezul Brasovului, orasul nostru cu probabil cel mai frumos centru istoric – bineinteles, dupa Calea Victoriei, de la avtogara din fata fostei Operete si pana la susea – a fost o idee buna din vremea deschiderii lui Nea Nicu. Bineinteles ca scortoasa si propagandistica, doar nu era altceva, dar pe vremea aia vream sa fim in randul lumii, ca mai erau festivaluri la Sopot, la Soci, pe la Nisipurile de Aur etc, asta al nostru era proiectat primavara si era un fel de tineret-sperante, o tribuna de lansare. Si era facut dupa toate regulile cu staif si “smoching”: cocktail de intampinare, filme documentare, interviuri, recitaluri, gala a laureatilor.
Ideea de manea la romani. Asta se intampla si acum, o manelizare fortata a “conceptului de Cerb”, ca tot sunt fonduri de risipit pentru Centenar. Si de ce sa incingem doar gratarul, conform acelei reclame absolut imbecile, o adevarata rusine nationala? Stricam caldaramul, acoperim cu prelate gaurile din zidurile invecinate, inchidem accesul in cea mai frumoasa strada medievala de pe la noi, a Sforii, infestam aerul cu gajaieli. “Cantarea Romaniei”, dar pe alte calapoade. Adunam si noi o ciorba de interpreti natafleti si bifam actiunea. Si aceleasi personaje jalnice, Juliana Tudor, cantaretul de club studentesc Lese, “maestrul” Botgros, Delia, Andra de la farmacie, Brenciu-Robingo, Lorezana Grodea din Oinesti si alte paste fainoase. Pana acum se ocupa catastrofal de soz o tuta din lotul de soldovence inventat de Elisei, acum cred ca-i si mai dihai. Sa ne amintim cine a mai trecut pe la acest festival, inventat in anii puterii populare si ai deschiderii, dupa cum spusai : Gilbert Becaud, Amalia Rodrigues, Juliette Greco, Dalida, Charles Trenet, Josephine Baker, Toto Cutugno, Rita Pavone, Bobby Solo, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, Connie Francis, Julio Iglesias – asta ca participant si beneficiar, nota bene! – si altii, multi si buni. Si la prezentatori apareau oameni seriosi, cu dictie, actori daca nu celebri, macar frumosi: Sanda Taranu, Stela Popescu, Silviu Stanculescu, Iurie Darie. Da, mai aparea si Pichi Candel asta, care in afara de faptul ca-i din Sibiu, n-are nici voce! Acusica noroc cu Garko si cu fatuca noastra, care tace, da’i frumoasa.
Iaca si juriul noului si remaiatului, prin programul rabla (ce nu mai demareaza, fiindca ghilanul din deal n-a facut un nou “deal” pentru dereticarea tindei unde-si consuma existenta molatica) Cerb de aur : Edvin Marton, maghiar nascut in Ucraina, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin si Luminita Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderas din Republica Moldova si Madalin Voicu (Romania). Vedete internationale. Vorba asta seamana, mereu am spus-o, cu prezentarea artistului-atlet rupator de lanturi, care poposea la balciul din sat taman dintr-un turneu intreprins in indepartata America. Italianca totusi a castigat un Eurovision si avea pe vremea noastra o melodie repetata des la radio, “La Pioggia”, iar vecinul Madalin chiar stie muzica. Ceilalti sunt un virtuoz violonist de patinoar, o solista din Grecia care, vorba unui prieten elen, “ca voce, are un corp frumos”, precum si doua zambile ofilite de pe coclaurii nostri. Care au plecat si n-au reusit mai nimic. Ca mai toti actorii si actoritele bastinoase de n-au spart dantura Targului de Afara.
De-aici si usurinta cu care atarnam cuvintelul asta, “vedeta”. Pe tot ce punem mana, tot ce atingem, tot ce organizam trage iute la Caragiale, o tot spun, nu se poate, nu avem nicio sansa. La un iarmaroc muzical organizat recent in Transilvania au fost intrebati aia in cine cred si au dat raspunsuri debile si indelebile: intr-unul din formatia de septari “Voma veche” si intr-una, Gladiola Matache. Mai retinusem o prostie prin anii ’90, cand o fatuca abia iesita din malaxorul unui contert metalizat spunea ca a fost cea mai frumoasa zi din viata ei. Va dati seama ce viata mica si malaiata?
