Inainte vreme la radio era prezent Minoiu, minutul si scorul. Apoi, a venit Arhire, fiul sau ia acum interviuri nesarate. Despre marii crainici sportivi, cu Ghitulescu in frunte, ce sa mai spui, cu Domozina, cu Victor Tudor Popa, mereu de la Cluj, cu Secosan, Iacoban, Soare – altul, nu capitanul care l-a inventat pe decopertatul Patachinevici etc.
Apoi altii mai mici, Eftimie Ionescu, Urziceanu, Satmari, Pumnea, ai specializati, Tanasescu, Groman, la rugby, Diamantopol, la hocheiul lui Ragulin, Emanuel Valeriu, la tenis, cu vocea lui ca o duminica insorita, sporturi pe cale de disparitie la noi, pana si coborand la alde Coca-Cola sau Coca-Cosma Teoharie, cum il chema, care era cam impiedicat, dar se caznea – parca ii mai ai si acum in auz! El, ultimul, comentase finala cu Steaua, in 1986, ca Topescu se apucase de vorbit neintrebat. Totusi, ofiterul Topescu, chit ca divaga si te plimba prin toate subsolurile artei si te mai informa pedant si pe unde a mai mancat el un snitel si ce culoare aveau patinele era oricum cel mai bun, mai ales in lipsa de altceva, trebuie sa o recunoastem cinstit. Unde ne sunt comentatorii de antart? Astazi avem parte de umpluturi, de improvizatii sonore, de insi care nu stiu nici ce se intampla pe teren, nici ce trebuie sa-ti spuna tie, in limba romana standard, dar defileaza in costume de firma, ridica mana sa le vezi ceasul scump si pe dreapta, la tenis nu mai prididesc cu graseierile, desi suntem fixati de multa vreme pe locul 18 din 15 participanti la fileu! Sau la fuleu, cum o fi mai bine? Acum, ce mai ridicam fruntea, cu Halep sau Salep, cum o cheama pe fata asta, care se dovedeste extrem de harnica, dar pierde mereu la malul finalei!
Ei bene, cu mici exceptii – unii au mai scris carti, au devenit directori de edituri sau de teatre – comentatorii sportivi nu au reusit sa-si schimbe statutul decat intrand, pe liste sau nu, in politica. De la o vreme se remarca un fel de exod al acestora inspre asa-zisa cultura inalta, ca la sport, indeosebi la fotbal, tot se pricepe oricine! Cazuri neterminate, precum Cartianu sau Tolontan, pot figura ca exemple. Neterminate in sensul ca insii respectivi nu au absolvit nici macar o scoala de umanioare, ceva, macar la distanta, unii rezumandu-se doar la liceu. Acum, cu democratizarea facebook-ului poate scrie oricine orice, dar o gazeta, chiar daca nu apare si pe hartie, este totusi altceva decat on line si necesita oarece rigoare de specialitate. Nu spun ca trebuie sa fi citit ceva inainte! Si mult!
Tolontan sau Tontolan, nu stiu cum ii spune, parca debutant pe la “Azi” imediat dupa ’90, descopera foaia “Dilema” si emite propozitii legate de literatura in loc sa numere cornere, dupa cum foarte bine il indeamna prietenul meu, Boanchis. Razvan Boanchis, scriitor care face cu haz si cu har atat cronica sportiva, cat si cronica politica sau culturala in linia publicisticii lui nea Fanus, Eugen Barbu, Vadim etc. Tontolan sau Tolontan si Cartianu nu scriu cu talent, nu stiu cuvinte, ingaima si ei propozitii tranzitive, fie simple, fie compuse. E deosebit de stimabil efortul de a parcurge si altceva decat depese de agentii de presa, desi e cam tarziu, dar se poate oarecum recupera numai incepand cu, vorba lui Tudor Vianu, marile carti, marile titluri. Nu poti arde etapele, o iei de la abecedar, de la teoria literara, eu insumi am procedat astfel cu un fost prieten care a devenit astazi specialist in orice, dandu-i cadou volumul acela corpolent de “Poetica si Stilistica”! Altfel, toate aceste remarcabile eforturi nu sunt decat fala, fudulie, dorinta de epatare, in loc sa spargi seminte in tribuna sau sa ingurgitezi o ceafa de porc la gratar! Un nou prilej de facere de basm sau de ras.
Zau, e ridicol sa-l vezi pe Cartianu, care nici macar nu stie sa vorbeasca, darmite sa scrie (a compus si el un fel de nota informativa despre deplasarea echipei noastre de fotbal la CM din America!) pronuntandu-se in cazul lui Shakespeare! Nu ma intelegeti gresit, sunt un om de Stanga, sunt foarte bucuros cand vad ca un corigent se chinuieste sa treaca si el clasa, dar sa nu dea lectii! Frumos, modest, cu “cinciul” de rigoare, atat! O spun cu delicatete! S-a incheiat, destul de penibil si sper ca pentru totdeauna, perioada aia, “esti cu noi, esti destept”! Vorba veche, uita-te cu cine te aduni, cu cine te asemeni, cu cine te incardasesti! Hai, palierul Udrea-Basau mai treaca, mearga, toapele la toape trag, dar nu mai mult! Si-mi aduc aminte de un coleg de-al meu care s-a vexat ca i-a facut cineva o cronica, nu oricum, laudativa, taman in gazeta “Azi” din anul 1990! Si semnatarul nu era Tontolan sau Tolontan, ci ditamai profesorul Romul Munteanu!
