Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Stop cadru » Memoria, stomacul amintirii

Memoria, stomacul amintirii

Autor:

Nu stiu nici acum, iar biata mea mama inoata la marginea lumii in oceanul negru al amintirii de fix cinci ani – sase luni se implinesc acum de cand a plecat inotand si tatal meu, „halal de mine, sunt orfan !”, pot striga aidoma lui Salom Alehem – si astfel nu are cum sa ma destupe la cap si sa-mi spuna ce legatura era intre noi si familia Costescu, a lui Eugen Costescu. El era un foarte simpatic traduttore din italiana, tradusese Goldoni, De Sanctis, Croce, Sabatino Moscati si altii, precum si o carte extrem de instructiv-educativa si necesara mai ales pentru cei care se ocupa de istorie si de justitie, „Istoria in apel, Procesele Ioanei d’Arc”, de asta data din franceza. Nenea Eugen Costescu era un holtei foarte simpatic, grasuliu, graseicios – nu am intalnit niciodata al doilea om care sa pronunte ambele consoane lichide „R” rulat. Nu pricepeam neam ce vrea sa spuna prin „coama reoniana” ( „Nicusor, vezi coama mea reoniana?” ) si eu ca un tembel credeam ca-i vreun stil arhitectonic, „nu interegi, de ra reu, coama de reu ?”. Acum inteRegeam.

 

Ei bine, am rasfoit-o de-atunci, de cand mi-a dat cartea ce abia ii aparuse (1972, Editura Stiintifica), de pe vremea clasei a noua spre a zecea si mi s-a parut o gugumanie, o aglomerare de cuvinte, o nebunie care trebuia transcrisa musai pentru a justifica arderea pe rug a ereticei ce de-abia de implinise 19 ani. Dincolo de cuvinte, totusi, era ceva extrem de politic, Razbelul de o suta de ani dintre vechile rivale Inghiltera si Francia, pierderile francezilor condusi la inceput de un Carol, apoi de altul, cu numerele VI si VII in ordinea de pe tricou ! In echipa adversa, la englezi, evoluau Henric al V-lea si apoi al VI-lea. Am subliniat si am gasit acum prin fisele si prin caietele mele de notite dialoguri absolut speciale de la procest. Iata-le : <<Judecatorul – Sfintele care iti apar au par ? Ioana – Ciudata intrebare. >> Sau altul : << Judecatorul – Cum arata Sfantul Mihail, era gol ? Ioana – Credeti ca Dumnezeu nu are cu ce sa-l imbrace ? >>

Se vede cu ochiul liber ca asistam la un soi de farsa, mai degraba la un proces literar dar care se va sfarsi tragic, Fecioara din Orleans fiind in cele din urma arsa pe rug. Si acum este un fel de monument la Rouen in piata centrala, un semi-muzeu, usor kitsch mai ales ca nu se prea leaga de casele din lemn din secolele aproape contemporane evenimentului comemorat.

Asta-i partea literara. Ca in cazul Urdaresei, al Toapei noastre Nationale, avem o cu totul alta mancare de peste. Cu siguranta ca justitia noastra nu se afla prea departe de anul primului proces al  Ioanei d’Arc, adeca 1431 – dupa acesta a urmat un altul, de reabilitare, deschis in dimineata zilei de 7 noiembrie 1455, sub pontificatul Papei Calist al III-lea – sau de anul 1893, al schitei „Justitia Romana. Sectia corectionala”, semnata de inegalabilul si inamovibilul Ion Luca Caragiale ! Dar in cazul nostru se condamna o epoca si niste apucatori adiacente acesteia. Se condamna neamprostismul ingalat, sfidator, de Obor sau mai de jos, scaparand din deste soioase si afisand aroganta parsiva. Sigur ca galetile de bani aveau destinatie clara si erau folosite in inaltarea pe tocuri Louboutin si in atarnarea de papornite Vuitton, doar nu credem ca erau destinate descoperirii de hibrizi de stiuleti cat mai productivi la hectar. Chestiile alea din ce or fi fost facute, tocurile si gentile, nu cocenii ? Iar madama respectiva se banuia a fi taman Teodora Vizantului, si dansa venita cam pe acelasi itinerariu social-politic si cultural-artistic. Si ce este mai grav – si de aceea trebuie condamnat cu apasare de Istorie si de manualele de bun-simt – este modelul, intrarea in efigie, ametirea oamenilor obisnuiti prin transformare de afis redactat de un badaran si scris cu noroiul parvenitului de mahala de oras portuar. Ai cu mintea usoara pot ravni la asa ceva, la o trambulina ireala spre balta plina de matasea broastei.

Sa ne descretim totusi cu un dialog mult mai inteligent decat hahaielile si fosnetele gangave ale personajelor proiectate acum pe ecranul de stamba al Realitatii noastre.

„ Prezidentul (catre reclamanta) : Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile…”

„ Femeia Caliopa, republicana romana : eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea intotdeauna seara ca amic, inca era si dumneaei care imi este amica, si ati chemat-o dumneavoastra martora ca a fost acolo si poate sa jure cum s-a intamplat.”

Psss. Se simte nevoia vioaie a unui post-scriptum. Nu inteleg incrancenarea alora care subliniaza sarcastic vorbele „cu suspendare”. Sigur ca-s niste turnatorii, dar nu va doreati, dragi prieteni, un sistem hollywoodian ? Pledezi vinovat, ajuti darea in gat si debarcarea altora, demantelarea retelei si pieri de moarte buna, ca ditamai Lucky Luciano ! Ce-i de neinteles aici ?

 
loading...


Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 27-06-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!