Purcedem cu un titlu luat din Eliade, nu Heliade Radulescu si nici Eliade intre vii, ci Mircea Eliade, din Vremea anului 1938. Acolo, prozatorul si publicistul nostru isi bate joc de obiceiul cetitului ziarelor si al romanelor de consum curent, mai ales al acelora aflate in voga. Il mai da de exemplu si pe Anton Holban, care spunea ca afla in Racine mai multa frumusete decat in cutare roman romanesc contemporan sau frantuzesc de recentissima traductie.
De o buna bucata de vreme, mai toate gazetele noastre de o oarecare calitate – desi, trebuie spus, un ziar cu adevarat serios, de analiza clara si corecta, de semnaturi cu talent si de limbaj inalt si intepat nu exista in Romania, fiindca nu exista nici obiceiul de citit dimineata la club si la breakfest ! – adauga la foile respective cate un gadget sub forma fie de carte, fie de compact-disc, fie de dvd, fie de orice altceva. Noi, cei dintr-o generatie mai expirata, ne amintim ca pe la inceputul anilor saptezeci, Piful cel colorat si de toate vinerile ( parca vinerea aparea la chioscul din fata alimentarei de la Tunari, n-asa ? ) era insotit de o punga cu cate o surpriza, de genul oualor Kinder. Pe la mijlocul anilor nouazeci, in Italia si Spania am vazut aceeasi practica la majoritatea ziarelor importante, cate o carte de mille lire sau cate un volum dintr-o anuntata enciclopedie. Franta, mai sobra ( ea nu-i prea inghite nici pe Fratii Marx, cu scalambaielile lor mai mult sau mai putin verbale ) nu prea obisnuieste. Fireste, trebuia sa ajunga obiceiul si pe meleagurile mioritice si a ajuns. La noi, presa este de contact direct, de semnatura si de foileton scris cu talent, nu avem ziare tip Le Monde, Times, Die Welt. Poate nici nu ne trebuie ! Avem, astazi, o presa americanizata de tip flash, hibridizata cu niscai reactii din topor, dar fara haz. Lumea zice ca nu te poti pune cu Vadim si cu Paunescu, pai chiar asa e ! Marii nostri gazetari – Eminescu, Caragiale, Arghezi, Calinescu, Iorga, Vinea, Eliade, Barbu – sunt scriitori de vorbe incinse si de verva.
Daca privim in urma, in biblioteca parintilor nostri – cine are produsul, adica biblioteca, dar si parinti – chestiunea a mai fost pusa, caci, nu-i asa, nimic nu este nou sub soare si mai tot ceea ce a fost, va mai fi ! Prin anii cincizeci apareau colectii de brosuri intitulate ba „Biblioteca de buzunar”, ba „Literatura pentru toti”, ba se tiparea formatul acela mic din prima serie a colectiei Meridiane. Desigur, ele nu insoteau gazetele, dar tot prin anii saptezeci venise moda suplimentelor de vacanta si a almanahurilor editate de ziarele si revistele centrale.
Ei bine, lectura agreabila si de tramvai, din pricina de rentabilizare a stabilimentului si de fidelizare a cititorilor a fost revarsata mai intai de ziarul Cotidianul. Mai serios oleaca a parut apoi planul Adevarului si mai serios, cel putin asa se arata, este planul Jurnalului National. ( De fapt, daca este sa respectam intocmai …adevarul, primii care au lansat o colectie paper back, carti de succes si politiste au fost cei de la 7 Plus ! ). De fapt, cu toate gagaielile si sasaielile lor, aceste serii nu acopera ceea ce se facea serios si conform unui plan de rasadire de cap de opere in limba noastra prin anii saptezeci , cu osebire la <Editura Univers> a profesorului Romul Munteanu. O serie canonica, asa cum ne invata de pilda un Harold Bloom, e mai greu de scos, din lipsa de musterii. Nu stiu cati s-ar inghesui sa-i cumpere pe Eschil, Sofocle, Firdousi, Machiavelli sau chiar pe Racine sau Proust sau Kafka !? Eu, bunaoara, nu cred ca pe plaja trebuie musai sa citesti ceva usor, poti sa-l iei pe Camus sau pe Balzac, ce are ? Sigur ca lectura veritabila se face la masa ta de brad si cu creionul in mana, nu in tren, in metrou sau la coada. Cine se afiseaza cu plase doldora de carti ori e hamal, ori e sfertodoct. Iar ideea de „cititori de elita” este o imbecilitate, mai ales cand e spusa de analfabeti, de absolventi de Stefan Gheorghidiu ( la scoala respectiva au fost si profesori veritabili si oarece studenti silitori ! ) si de facuti la fefe ! Toate cartile aparute pana acum sunt pe hartie creponata, fara prefete, traducerile sunt fie desuete, fie pur si simplu proaste, date pe mana fitecui. Nu exista note aruncate la subsol sau la final de capitol ori de carte, iar cei care se incumeta sa treaca in romaneste vorbele nu numai ca nu stiu limba straina respectiva, dar nu stiu nici limba romana. Am cetit undeva Zana Ghetii in loc de batucita Craiasa Zapezii, altundeva o tanti oarecare spunea despre o usa ca e „condamnata”, adica, frantozeste, tato, interzis de trecut prin dansa, in timp ce un ipochimen culturalizat in graba scormonea termenul de masin, din frantuzescul machin – chestie, soz, instrument, afacere, agregat,cioaca. Aparitiile aistea sunt reeditari, iar unele reprezinta incercari stangace de redirectionare spre consum a unor produse scoase din penumbra uitarii ( vezi cazurile Vintila Corbu, Ojog-Brasoveanu, Karl May cu Winnetou, chiar Petru Popescu, cu cea mai buna carte a lui, Prins ) si implementari stangace ale unor nume vehiculate prin fogliettele de aiurea. Pe unul ca mine, si nu sunt singurul, volumele astea nu ma prea intereseaza fiindca fie le am in biblioteca, fie le-am citit la timpul lor. Stau insa si ma intreb ce pasiune pentru lectura degaja ele si ce fel de biblioteca pestrita ( ca titluri, caci altfel sunt la culoare ! ) si-ar intocmi un virtual doritor!
