AcasăEditorialStop cadruIon Mitrica - Martor

Ion Mitrica – Martor

Interviurile sunt o chestie de tot hazul si strabat televiziunile ca zborul pitigoiului invadand cu zgomot semiintunericul din vietile obisnuite ale oamenilor la fel de obisnuiti. Interviu sau intermort, ar intreba hatru prietenul meu? La unul dintre aceste nazbatii, in josul ecranului, pe burtaverzimea spiralata a lui sedea scris calificarea de martor a unui mitrica oarecare. Vorba lui Marin Sorescu, ca mai toate interviurile sunt luate de niste neica-nimeni, cunoastem, dar astia, carora li se iau sau li se organizeaza si conferente de presa, au vrea bruma de identitate precizata?

Fireste, sunt interviuri moarte din start, care nu-ti descopera nimic din strafundurile persoanei de dinaintea ta, care nu vin cu nimic nou despre un lucru mecanic efectuat de respectivul sau de respectiva. Sunt si, foarte putine, interviuri vii, ce vor sa descuameze o tema data sau cer o confidenta si din care mai afli cate ceva, ti se mai daschide mintea! De cele mai multe ori se plimba cu microfonul pe trotuarul din fata statiei de emisie (pardon, prin fata studioului!) si se cer lamuriri de la trecatorii pasnici. Si harnici. Tot de cele mai multe ori, in fata instantei microfonului, acestia fie se balbaie, fie devin ironici, uneori chiar sarcastici — triviali sunt doar la adapostul anonimatului, la concursurile alea desucheate, cu sume „garantate”, despre care si-au batut joc copios toate brigazile artistice si actoreii de santan. Dialogurile astfel infiripate trimit direct la arhicunoscutele secvente cu Moromete si cu salcamul aferent, la sclipiri lucioase si de saga. Niciodata taranul roman — si noi, fundamental, suntem un popor de tarani devenit, din pacate si intr-o proportie alarmanta, de mahalagii! — nu-ti va spune direct ce-l doare si ce doreste. Desigur, este si o limita dar este mereu o lipsa de incredere, o amanare si o impingere a dialogului inspre absurd, de-a dreptul orientala. A proposito de mahala, asta inseamna la mama ei district, sector, arondisment, despartitura, raion, catranul negativ l-am pus pe cuvant alde noi. Imperiul osmanlau nu a fost chiar ultimul spanac, noi am luat, ca intotdeauna, ce e mai prost de la el. Chiar si vorbele, si pe astea le-am varat in carbid! Exemplul cel mai concludent este al cu haznaua, care era tezaurul, vistieria!

Orice interviu presupune o ancheta, porneste de la o relatie dintre cei doi locutori si se bazeaza pe un dialog deschis si liber asumat. Cel cu care se discuta este mai mereu, daca nu intotdeauna, martor la dezvelirea vreunui eveniment in timp ce ala de purcede la chestionare trebuie macar sa inspire incredere daca nu e necesar sa stie cam tot ce se cere despre eveniment si/sau despre martor. Iata de ce orice abordare directa si aroganta poate duce la un esec, persoana abordata considerand intruziunea chiar un atac la intimitatea proprie. De aici si reactiile dure ale unor intervievati ce sanctioneaza imixtiunea brutala a gazetarului. Sa fim deosebit de cinstiti si de drepti, dar raspunsurile gen Becali sau de tipul „gaozarului”, dincolo de excesiva lor protuberanta de neam prost, sunt chemate de abordarile stangace si plictisit superioare ale punatorilor de intrebari. Stimati prieteni, cel mai bun lucru, pentru un intervievator, este sa stie sa taca, sa nu se puna el in valoare, nici macar vestimentar, sa nu vorbeasca peste invitat si sa se documenteze aspru inainte de conversatie!

In scris, interviuri memorabile au luat Felix Aderca, I. Valerian, Paunescu, iar la oral Tudor Vornicu, scurte, la objet si datate. Nu acelasi lucru se poate spune despre incercarile de conversatie improvizate de fata lui Topica, de-un parexamplu. Un maelstroem de vorbe falfainde, intrari si intreruperi dese, lipsa de documentare, impresie ca le face un favor celor chestionati etc. In vremea din urma, amicul nostrum, Nutu Carmazan, a inceput o serie de interviuri cu academicieni romani, bune si corecte, intr-o ambianta de plus.

Ps. Un neterminat de referent din mila, Flotaru, absolvent de fefe si agent kaghebe, dimpreuna cu con-vietuitoarea dumisale, o huiduma fraudulos trecuta cersetatoare, doi impostori si smenari de coviltir, ma musca din dos prin diversele canalizari unde-si poarta purulenta lor inexistenta. Ii avertizez ca am mana grea si le trag un perdaf literar de sa ma tina minte tot neamul lor de servitori, pana la a saptea spita, daca va apuca-o cineva dintre acesti mongoloizi!

author avatar
Nicolae Iliescu
377 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger