Oameni buni, nu mai e nevoie sa va spun ceea ce stiati demult si ceea ce am mai spus si scris chiar eu insumi: noi nu stim nici sa pierdem, nici sa ne bucuram. In primul caz sunt intotdeauna de vina arbitrii sau starea proasta a terenului, conjunctura internationala, in cel de-al doilea nu suntem suficient de pregatiti si ne invecinam cu neprieteni. Crescut in si printre blocuri, printre scari, trepte, spatele Morii Asan, strada Bateriilor si Aleea Circului, scoala generala cu numarul 28, Maica Domnului, Biserica Doamna Oltea, parcul Circului, fosta groapa a grecului Tonola revazuta, adaugita si amenajata, care a devenit acum un fel de tarc de otomobile, imi amintesc zilele de sarbatoare atarnate de copilarie si care musai tivite cu lumina stralucitoare si cu beteala de ceasuri lente erau. Cu lumina si cu liniste fosnitoare, depanata dis-de-dimineata pe caldaram de masinile de gunoi si de baloanele pe care le tinteam de la etajul doi, unde sedea Liviu, ce ne ingaduia la el si de unde trageam cu invizoacele, un zgarci luat de la vreun borcan de gem si intins intr-o cracana unde puneam un ac fara gamalie, indoit, si tinteam gumele umflate ale alora care se duceau la defilare. Defilare de 1 Mai si de 23 August.
Arta amintirii nu consta in descrierea lucrurilor, ci in stabilirea legaturilor dintre ele. Oare credeti ca „a trai” se invata la televizor? Meseria asta, de contemporan cu toata Realitatea labartata din jurul tau se schimba cu varsta. Copilul parcurge spatii (strazi, cartiere) cu nume literar-artistice, ca in Maurois, Tara Articolelor, pe care numai eu si Sebastian vaz ca l-am cetit, si isi comprima Spatiul si Timpul. Lui ii raman sechele de bunatate si de buna crestere numai daca a avut cine sa i-o injecteze. Scoala si Familia, lucruri de negasit pe firmamentul epocii din prezent. Rad acum tot felul de imbecili ca noi aveam „Arici Pogonici” si „Cutezatorii”. Asa este, prieteni, cum spune prostul ala de Olaienos, dar astia de azi au ceva? Sclavi la corporatisti nici sa sarbatoreasca nu-s in stare, sa se joace, sa se bucure nevinovat!
Exista diverse feluri de democratie: Elvetia se zice ca are democratie de concordanta, SUA au una controlata, Franta poseda democratie inteligibila, Marea Britanie are o democratie paterna etc. La noi nu este decat o spoiala incolacita si muta, deseori o sminteala invartita pe loc. Daca nu „te lipesti” sau nu te „descurci”, „nu-ti iese nimic”, „nu-ti pica” si „nu se merita”, cu accent, de data recenta, pe „i”! Am prezentat odata un vecin sofer unui sef de gazeta care, dupa ce l-a luat la preumblare, mi-a spus ca nu-i place, e prea corect, lui ii trebuie unul care sa se infiga, sa se bage, sa ciupeasca galbenul etc. Asta se intampla prin anii ’90, cand nu prea erau reguli. Bine, nici acum nu sunt ele, dar macar sunt scrise, codificate haotic in diverse legi si ouguri, ordonante de urgenta! Eu stiu ca ordonanta iti tragea cizmele, acum da decrete!
„Superficialitate fiintiala”, scria cineva despre personajele lui nenea Iancu, personaje abulice, maculate, desuete, imbecile, puse pe capatuiala sau pe glorie rapida si nemeritata. Ca sa avem si noi falitii nostri, am purces, aidoma lor si imediat dupa clatinarea din anii ‘90, la recitirea si, mai ales, la inventarea Istoriei abia petrecute. A aparut o viziune tragica, o viziune pudrata cu oarece eroism, scoasa din recuzita legionara – nici nu exista o alta abordare, de altfel – pentru a justifica acte de razbunare si chiar de intimidare. Complex de suburbie culturala, de colonie necolonizata pana la capat, care dorea sa-si statuteze, sa se legitimeze si sa-si justifice noua postura sau chiar impostura. La o adica, toti am trait in aceleasi tipare si in aceleasi borcane de beton, iar cei mai vehementi dintre noi aveau, dupa cum o vor arata anii ce vor urma, multe de acoperit, ca pisicii.
A fost, si o repet, unsurosul serial cu memoria durerii, facut prost, cu o retorica heirupista si inversand termenii discutiei. Adevarul, ca intotdeauna, se afla si se va afla la mijlocul terenului iar o abordare corecta si coerenta nu se va putea face decat de acum in treizeci de ani si, mai ales, cu oameni cu mintea clatita de prejudete. Fostii activenko nu vor putea fi decat ceea ce au fost, nimic mai mult, chiar daca isi schimba petalele. Culmea este ca multi sunt oameni tineri, cu burse papistase si protestante fara numar, dar cu o retorica de acelasi gen orfan si verde. Nu poti intoarce la fix una suta si optzeci de grade Realitatea, precum arcul unui orologiu, cu aceeasi termeni si nu-i poti numi pe niste teroristi legionari, patrioti. Patrioti suntem noi, cei care stim folosi corect si migalit Limba Romana.
