A aparut la tembelizor faciesul unuia care da semne ca necheaza malaet numai in biblioteci prafuite si intunecoase, baietul unui sef de raion de la magazinul Uimirea. Miliardar. Taica-sau. Si ca orice miliardar, Trahanache de oras agro-industrial, si-a trimis podoaba la studii cat mai departe, out, mereu out, dupa cum zicea Toma Caragiu. Mi-aduc aminte de un nene de-asta, cam pe-atunci, prin anii ’90, de-mi ceru sa-i antrenez pruncul pentru Maica Olimpiada de romana. “Da’ pe repede-nainte, ca oricum la Harvard il trimit”.
Harvardul, Sorbona si Oxfordul erau cele mai vestite, dadeau bine la catastih, la cartea de vizeta. Eram purtatoriu de vorbe pe la ministerul culturii si intr-o buna zi mi-a intins o fata un carton pe care scria corespondent la un ziar frantozesc pe care-l vizitasem si unde chiar imi facusem un prieten de familie. Foarte aferata, nu stia absolut nimic despre redactia cu pricina, ce orientare are gazeta, nu avea nici reportofon, scria pe genunchi. Culegatoare de stiri pe care le compuneau aia in redactie, mare scofala !
Acum, sa ne ierte Dumnezeu, am inceput sa vedem la adevarata lor masura si alte spatii. Sigur ca acolo unde se face carte, se face carte, neindoios, dar nu intram noi pe culoarele alea. Apoi, la ditamai Harvardul iti poti inchiria o sala de seminar si te poti produce cat te lasa bojocii si buzunarul, tragi la Xerox o coala oficiala si vii de te lauzi cu enspe conferinte. Dinu Paturiciu, bine le-a zis, generic, mosulache ala securist. Si el, Dinu Paturica, avea o boccea cu carti, Machiavel printre ele, pe care le tinea intr-o firida. Astia de acum nu au citit nicio carte, au vreun teanc de masterate, o stiva de doctorate, sunt prefesori la diverse particolere si partcipa la conferinte internationalice de unde aduc pixuri si cataloage gratuite. Tot ce nu au reusit ei, imbuibatii de ultima ploaie, vor sa transfere asupra odraslelor. Nicio grija, vorba ceea, a badiei Creanga, paricopitat pleci, paricopitat te intorci, e o lege. Ce intra, aia iese, ca la moara, intra porumb, iese malai, intra grau, iese faina, tot pulbere, nu lingouri ! Din Tirtiac a iesit ceva ? Un nimeni indopat. Din prostul ala de la unspe metri din fundul Soldovei ce sa iasa, o vanzatoare de studiouri pe Coastele Mediteranei ? Din regii tirbusoanelor, ai basicii de peste si ai tarhonului la plic iese altceva decat un fitos cu automobil bengos, care-si coase existenta pe terasa de papura si de noapte ? Si in general ce-i invata nimuricii astia pe ai mititei ? Sa fure in continuare si sa-si faca intre ei clasamente de vipuri. Nici macar de-o nuvela nu iese dintr-un asta sau dintr-o asta, ci un poem cum e al cu Lia, “blonda Lie”, al lui Tristan Tzara.
Un personaj nici nu trebuie sa fie viu, poate fi chiar de ceara, dupa cum sunt muzeele alea cretine, poate fi alb si catifelat si de aur ca tacerea, dar trebuie sa aiba macar viata interioara. Ma rog, un simulacru, cateva picaturi, acolo. Ce viata musteste in de-alde astia ? Ce-or citi ei ? Ce le-o placea sa asculte ? Ca din stratificarea vorbelor lor simple si nauce nu te izbeste vreo trimitere catre culoarele unei lecturi, chiar si pe apucate si in tramvai, ceva ! Sau povesti de birt, ca exista si specia de smecheras cu o pojghita de cultura de bodega, zamislita cu pilde sau citate inhalate odata cu aburul de mici. “Litalsi”. Cu painea lor si cu mustarul aferent ! Micii.
Ca micii nostri amici se dedau doar la tot felul de scurt-circuite otova si otomane, din complex de sluga si de om sarac. Cauta si ei, ca niste sarmane fapturi, sa se imbrace intr-o identitate, sa-si inchida existenta in nasturii unei puzderii de sulemeneli. La propriu si la figurat. Cu cata emfaza vorbeste dezaxatul nostru national despre imaginea tarisoarei – a proposito, cred ca dansa e pentru prima data invocata ca unealta ! – ca zdruncinatura. Pai, ce sa spui ? Parca numai asta ar fi ? Nimic cu nimic nu dau plus, dau tot nimic.
Ce a lasat seful nostru de bloc – fratele puscariasului, bre, cum care ? – in afara de necazuri, hula si ura necicatrizata ? A lasat in urma numai zgomot de usi trantite si de zambete zambate uniform. Pofte ieftine, bre, deznadajduiri scortoase si vanitoase ca sa avem doara si noi falitii nostri. Fericiri naprasnice si mediocre ! Si doua amarate fara nicio noima, fara orizont, fara vreo meserie, lovite si sechestrate de viata.
Asta am facut de peste un patrar de veac : am probat metehne care nici nu ni se potrivesc. Si am uitat de primii sapte ani de-acasa. Bine, am uitat si copiii acasa, ca sa plecam pe coclauri sa fim sluga la darloaga!
