Educatie metafizica si sport

“Nu trebuie sa fiti de acord cu mine cand sustin ca majoritatea sportivilor profesionisti sunt niste rateuri, desi macar in ceea ce-i priveste pe fotbalisti trebuie sa-mi dati oleaca de dreptate. Ati vazut acum patru ani ce inecare la mal la simbolul Zizou? Prietenii mei francezi numesc asta „travail d’arabe”. Circul asta tele-mediatic, atmosfera asta de entuziasm comandat din aceste zile caniculare si umplute cu grohaielile slobozite din vuvuzele ca niste cucuzele ne aduc, pe langa comentariile inepte ale trogloditilor trimisi acolo si adaptate ca nuca oplosita pe peretele de rigoare in fata ochilor, doar cateva echipe cu adevarat merituoase, echipe in intelesul corect si fratern al termenului, nu adunaturi de jucatori talentati. Echipe sunt Germania, Arhentina que viva y domina, Olanda si eventual Ghana, cel putin pana acusica. Dar inainte mult mai este, aproape o luna de zile si nopti, de poveste!”. Stiti cand scriam asta, ca se poate constata de altfel cu usurinta? In 2010, douazeci-zece. Cand un dobitoc de la Romania Libera scria perfect fascistoidal ca in finala nu pot ramane coloniile, ci marile imperii, taman alea de nu luasera niciodata vreun sampionat mondialicesc, Ispania si Holanda.

Marturisesc ca nu ma pricep la sport si muzica, asa dupa cum se chemau programele radiodifuziunii de odinioara, iar unul dintre amicii mei, nea Nelu Valeriu, Emanuel Valeriu adica, mi-a zis serios candva: “Nicule, am o rugaminte: nu scrie cronica sportiva, fiindca oi fi avand tu cuvinte, dar nu te pricepi deloc la meseria de sporman!”. Asa este, n-am fost niciodata un tip sportiv, ca Jim Marinescu din “Cartea nuntii”, un foarte bun roman al unuia dintre cei mai de seama romancieri nationali, dar de gasit vorbe frumoase si artagoase in perimetrul limbii romane am tot gasit. Chiar si in derapajele politice din discursul cronicii sportive am fost capabil a le pescui. Iar aici asa se simte, exploatatori si exploatati. Si acel publicist care era deosebit de artagos si frenetic, aproape de registrul incandescent al unui sef de cuib, a fost retras la depou, ma rog, undeva in subteranele “onlainului”.

Ca si in alte domenii, si la fotbal – loc unde ar trebui sa precumpaneasca rezultatele, nu interpretarile – actioneaza parerile politice, prejudecatile si judecatile pripite. Si mai e ceva: oricine crede ca se pricepe daca are o minima tinere de minte si a mai fost si el pe stadion cand era mic. La echipe de fotbal eram as si ma conversam cu un singur coleg de generatie: I. Bogdan Lefter, alt sedentar. Stiam pe deasupra echipe intregi, nu Dinamo, Steaua, U.T.A., Rapid ’66 etc, nooo, subtilitati, Borussia Moenchengladbach – unii nici nu sunt capabili s-o pronunte – , Hamburger S.V. al lui Seeler, Benfica lui Eusebio si Interul lui Facchetti. Geaba vorbesc astia de ne enerveaza seara de seara dupa goagala si dupa Wikipedia, una-i sa stii si alta-i sa rumegi verzi si uscate dupa ureche si dupa potriveala. Asa dai cu bata in fasolea cea dezbatuta sau cum se zice, cu secretiile in iahnie. Acum o seara, doua doar ce l-am auzit pe un vasilica de-asta de pravalie care spunea o enormitate mai mare decat el: Cutarica este cel mai reprezentativ fotbaliator al tarii respective, fie al Belgiei, fie al asteia inventate, al Croatiei. Astia n-au auzit si nici n-au gasit ceva despre van Himst sau despre Suker ori Prosinecki macar.

Mai au ceva oribil comentatorii: partizanatul. Pe langa tampenia nevoiasa a injurarii permanente a Rusiei se mai iteste slugarirea tembela a Ooropii, continent din care facem parte geografic si noi si organigrama care ne-a adunat la urma, dupa valul ala prim din 2005, sa nu uitam nicicand! De altufel, nici acum nu suntem in Schengen. Fireste ca toti sunt prosti iremediabil, dar uriasi par a fi Tomulica, Bocanaciu, Soare, Olaienos si unul Mioc sau Mihoc. Iata cateva delicioase anomalii lingvistice: intensitatea pe care o vor propune;
tentativa de diagonala; se afla la un punct intarziere; captureaza puncte; evacueaza mingea din aparare; I.A.S. Monaco; revine la rutina pasei lungi; a asigurat siguranta apararii; sala motoarelor de la mijlocul terenului; pleaca de pe loc ca si cum ar avea un turboreactor; betonierele antrenorului francez; cel care faulteaza este baiatul lui Everton; Columbia este mai respectuoasa decat ne-am fi asteptat; de saizeci de ori s-a terminat 0 la 0 in favoarea englezilor.

Bietii comentatori sportivisti incearca sa fie „speciali”, insailand compuneri scolare si lungind vocalele, ba chiar si consoanele (rrrr). Ca mai scapa piciorul cu care gandesc si trantesc „cea mai slaba contraperformanta” sau „Mexicul este hotarata” sau „i s-a decernat un cartonas galben” nu-i nicio nenorocire, dar  nu pricep de ce ne tot invita  – fac reclama desantata pe sest, de fapt! – la dezbaterile de apa-n piua de dupa terminarea partidelor? Fotbalul nostru este la nivelul Burleanu, adica glezna broastei, de unde analizatori? E ca-n politica. Daca nema putirinta, ce mai chichirez galceava?