Nu mai sunt anotimpuri, se amesteca unul in altul. Nu mai exista nici trufandale, poame de savurat iarna, vara, primavara, toamna. Toate se gasesc de-a valma, fie vara, fie iarna, congelate sau ba, aduse din tari cat mai exotice sau nu. Ora se schimba, se da peste cap, se da inainte si inapoi, Timpul pare flasc, neted, la indemana tuturor trenurilor si orarelor de gradinita. Familia nu mai exista nici ea, femeia lucreaza mai multe ore decat barbatul, mai mult, acesta poate sta acasa cu odraslele chiar doi ani, ca dadaca, isi poate intrerupe serviciul, activitatea in locul femeii, care nu mai este gospodina, nici nu mai e nevoie de ea la bucatarie, toate produsele se pun la microunde sau la aburi (mai sanatos, ce-i drept!) si nici la curatenie, cu ultimul produs aratat la reclama de dinainte de filmul de seara faci luna apartamentul.
Duminica nu mai exista nici dumneaei, masa parinteasca de la pranz, biserica si primeneala de dimineata, plimbarea prin parc, statul pe banca. Duminica toate magazinele sunt deschise, toate farmaciile, muzeele, cinematografele, nu si bibliotecile, na! Asta pentru crestini, dar nici sambata, desi este prima zi de week-end, toate alea sunt la fel de deschise si isi asteapta musterii. Si de ce oare sunt toate deschise? Ca sa se cumpere, sa se indoape lumea cu produse. Pe vremuri, mamele si tatii nostri puneau muraturi, faceau zacusca, framantau cozonaci, afumau carnuri, aveau camara dichisita. Acum, nu ai nevoie de nimic, cobori la butica sau la supermarseu. Civilizatie de supermarseu, nu de artizani, de virtuozi, de mesteri…, doar de consumatori si de etalagii!
Sfarsitul Istoriei si clivajul civilizatiilor sunt doua sloganuri mediatice de ambalat psihoza de final de secol, doua idei de gumilastic, doua diversiuni carora le-au cazut prada sfertodoctii Dambovitei, ma rog, damboviteii. Se schimba poporul, se depreciaza limba romana mai dihai decat leul despre care ne informeaza cu dragalasenie sporita anal-istii de finansa. Zice foarte bine alde Malraux, cum ca in afara de memorii nu merita sa scrii nimic altceva. Si alta observatie de bun simt, nu mai stiu cui apartine, dar am citit-o in d’Ormesson: a economisi e ridicol pentru cineva care nu are nimic sau poseda foarte putin. Am, posed, cum zicea Traiante! Memorii inutile, scria Carlo Gozzi, dramaturg si scrietor venetian de secol optispe, autorele si tutorele celebrului Turandot, pesa baroca, roccoco, ciudata, exotica, nici nu mai poti pune baza si ordine in si printre cuvinte, se schimba si astea precum camasile, precum ciorapii, de fapt lenjeria de acest tip se poarta o singura data, si asta este scoasa la iveala si data publicitatii, cate perechi de chiloti, pardon de expresie, si-a cumparat taganoiaica sau zavoranca, dupa nume astea se vede de unde vin si provin, de la coada vacii, cand te cheama Zavoranu sau Taganu sau Draguseanu nu mai incotro! Despre una dintre ele spunea o camerista ca isi arunca desuurile dupa ce le purta o singura data, gest de neam prost, de parvenit, a dat de bani si ii e lene sa le spele, chestie pe care nu a facut-o niciodata, va dati seama? Niste zgomote ale naturii, niste eructatii si flatulatii umane, frigul Nimicului ne ingheata oasele si sufletele, se asterne peste tot, peste relatiile dintre noi, peste tineretea si peste amintirile noastre. Ce mai, peste viata noastra insasi!
Din aceeasi categorie face parte si indemnul marinaresc stropsit in huiduieli nefilosofice de a face aceasta meserie. Indemn aruncat ca un navod sau ca o ancora ruginita de la Constanta sau Costanta, oras de adunatura si mizerabil pavat. Am prieteni buni de acolo si acolo, dr eu pretuiesc mai mult Mangalia, ca e si mai aproape de 2 Mai. De fapt, am mai spus-o, el, marineritul, este mai degraba un hobby, nu e meserie. Vaporenii erau si cred ca nu gresesc ca mai sunt, niste vagabonzi, dezmatati si alcoolici, unii usor homalai, plecati pe intinderile de sare si sositi ravasiti de nesomn, in stare de a-si toca nevestele marunt dupa fiecare slugareala sub diferite pavilioane, bisnitari in care nu se reflecta niciodata lumina soarelui, un fel de gauri negre si abrutizate. A nu se confunda aceasta meserie nobila cu visatorii si cartografii de suflete si de spatii intinse doar pe franghiile gandurilor, de stirpea lui Columb, si Cristofor si Bartolomeu, Magalaes, da Gama, care-si doarme pulberea de hoinareala alaturi de Camoes, la Lisabona, si multi altii. Dupa astia vin corsarii, aventurierii si piratii de toba, descoperitori de intamplari cezarice si faimoase si descoperitori din intamplare ai unor spatii si unor timpuri izbutite doar in vise. La urma vin vaporenii, lacomi, josnici, mlastinosi, pusi din sila si pe dosar sa actioneze din obisnuinta si sa raporteze numarul si indiferenta valurilor. Nu stiu daca nu cumva institutulica ala de marina cu dricul sau cu ibricul Mircea nu scolariza decat cel mult trei ani, ca orice scoala profesionala pedagogica. Am niste veri si nepoti, din Ibraila, absolventi de necazuri si barcazuri, mahune si parame. Mai bine salvamar decat vaporean!
