Niciodata nu voi intelege de ce trebuie ca toate televiziile sa programeze la finele anului un program de Rebelion. Ca sa demonstreze ca sunt capace (italienism, capabile, luat din Calinescu!) sa adune la un loc manevre teatrale si muzici stridente? Cine se uita la astfel de insailari? Iar ideea cu trasul la sorti prin semese sau semete e strasnica! Ar fi trebuitara sa existe si varianta “nu stiu, nu ma intereseaza”!
Sa o luam cu inceputul. Programul din ultima noapte de an vechi si prima de an nou este o obisnuinta de niscai decenii. Noi, romanasii, fiind o tara de veac nouasprezece, avem conservatorisme desuete, ca mai toate conservatorismele de altfeliu. Dar pe langa faptul ca sunt desuete, fac si cu ochiul la nou, pe care il preluam mereu gafait si fara “spirit critic”. Am reusit sa imprumutam ce e mai rau, mai prost si mai ridicol de peste tot, de la cohortele romane si pana acum, la americanii de export. Astfeliu, reclamele – de altmintrelea oribile – produse in ultima vreme, fie maimutaresc jaful limbii romane de maidan, ca aia a dizeuzei L. Groza, taranca din orasul Onesti-Ghe. Ghe-Dej, fie sunt tapene si rasfatate cu fonduri evropenesti din care se fac parcari si treceri de pietoni (ne vom ocupa, nicio grija, si de aceasta haiducie monetara ce a imbogatit golanimea politica, dar si literar-artistica romaneasca prin niste projeturi complet inutile si fara de vreo speranta!). Asadar, tragem un ghiveci viran si artisticos, dar presaram filme intercalate, ca porcaria cu nea Marin care scornicea bancuri de cabana, cu serpi de artificii, cu galop de transmisii incalecate din prin cele intersectii, case de cultura sau case “comemoriale” si de neam prost ce nu mai sunt umplute cu taciunii rapirilor din Serai, ci cu salatele pocite ale unor reproduceri color filtrate din diverse licitatii unde se spala paralele si se surade cu importanta atoasa. In lipsa de mari actori, am aratat figurile greoaie ale acelorasi „expirati” Arsinel si Stela, Muraru si Loazarescu, ale acelorasi manelisti gen famelia Dolanescu-Ciobanu, incaltata prima data cu pantofi cu toc asortati la catrinta, sau vestejitul afon N. Ploiesteanu, care ragaie, nu canta, prin birturi caznite iar atunci cand se preface ca scurma printre solfegii, canta de-a-ndaratelea! Am expus acelasi galantar pocit, aceeasi crusta groasa a prostului gust, aceeasi opulenta primitiva si triviala din batatura unor farnienti disperati si imprudenti, ca alde becalii si bemolii. Culmea provincialismului si a mahalalei rasunatoare a fost echipa de prezentatori de pe stecla tevereului, echipa spoita cu un soi de umor mahnit si lautaresc, la tingire.
Recunoastem ca am baleiat sau am zappat (adica am miscat telecomanda!) cateva minute si am privit la televizia nationala doar pentru a ne potrivi ceasurile si a ciocni sampanica de rigoare, in rest am consumat, am palavragit si am tras cu ochiul la altii. Nicidecum la prosteve, cel mai trash canal si pe care, slava Domnului, il scapam din grila! Pe un post era un spectacol de varietati transmis in direct, pe altul un spectacol de cabaret. Desigur, forme usoare ce presupun un minim efort cognitiv, simulacre vesele de consum curent, chiar acoperite de impertinenta si de vorbe fara perdea, dar de o vulgaritate – etimologic si nu numai – retinuta, nu afisata zgomotos, ca la noi. La noi, spre dimineu, am remarcat un scheci Vadim-Zamfirescu, unde fiecare se juca pe sine, de nivelul celor cu nea Tomita sau cu Mircea Crisan!
Am strigat cat ne-au tinut bojocii, am batut toaca pe strazi si ne-am rostogolit uratenia capoasa prin cluburi de fite, de fate si de mucegai dansant. Chiar si a doua zi ne-am facut de ras cu aceeasi toapa intitulata L. Stanciu, imbracata ca o pupaza deselata si imbrobodita de eternul colivar lalaitor Lese sau Lesie. Si aici se poate discuta oarece, omul aduce cantece autentice, dar complet neadecvate – nu vii niciodata cu silabe scremut indoliate si cu gemete arhaice la prilej de bucurie, cel putin asa cred eu! Plus ca textele ma tem ca mai sunt si “umblate”, cum sunt toate latraturile gangavite ale rapsozilor! Numai de pahare si de bani s-a adus vorba in cantecele astora mieunate popularos!
O mare agentie de presa isi punea mai an – nu ca badia Trajan, gavaresc despre hispanicul de la Roma, nu despre zapacitul gol-mongol de la Babadag! – intrebarea ce aduc in Europa Bulgaria si Romania, si-si raspundea pe loc ca sunt doua tari ortodoxe de cultura musulmana, pline de frumoase manastiri si biserici, ce vin cu „mare si munte la pret redus”. Turism ieftin, dar nu pentru catei, usor impracticabil datorita structurii stradale inapoiate. Din pacate, dragi prieteni, cam de aici plecam prin vama Navlag sau Nadrag!
