Era pe vremuri, nu demult, inainte de anii nouazeci, un magazinas de cupoane si de totenstofe pe bulivar, pe Calea Victoriei parca, pe unde e gangul sordid cu editura aia politicarda, de se numea „Electa”, Aleasa, bre, nu te jucai. Dupa daramarea de paradigma din anul cu pricina amintit mai sus au impanzit curtile si gardurile tot felul de denumiri cat mai fistichii, tot soiul de anunturi in limbile popoarelor. Nu-si mai permite nimeni sa strige monoton „…’formatia, ia ziarul Capitalei!” sau „ia porumbelul cald!”, ci toata lumea se joaca de-a „to sell” sau „to let”! Basca, Vlasca si Deliormanul — a se confunda voit cu giudetul Telemorman! — se joaca si cu epidemia de pravalii denumite temerar doar in idiomul anglicanist. Cazuri grave! Caci, cum am auzit eu un elitache de-asta rupt in idei pro-funde scoase din ultima carte povestita, nici macar citita, avand si surtucul de aceeasi culoare, noi, romanasii suntem fundamental de dreapta. Apud acelasi tipic dupa care si fata aia de coafeza si de spicher sportiv e regalista!
Nu am apucat transmisiile din Piata Rosie de 7 novembre — am apucat piata propriu-zisa, revenita acum la scortoasa denumire de Domenii si intr-o mizerabila alcatuire de blocuri amenajate ca niste gramezi de rufe sau ca niste coceni de porumb — dar m-am obisnuit cu transmisiile in direft de 4 julie. Dom’le, lumea lui Caragiale, adeca lumea de vodevil a mahalalei orientale, care ar fi si foarte frumoasa, daca nu s-ar lua in serios! Caci aici se strica treaba, ne este teama de ridicol si cadem singuri in el. Cum am mizat intotdeauna pe perdanti, de la Burebista si Mircea al Batran pana la Conducatorii cei mai recentissimi, ar trebui sa ne lasam de pronosticuri si sa ne vedem de lungul nasului, zau asa! Cu fete de-astea de curand imbaiate, cu dintii rari dovedind o lunga lista de tarati in famelie nu urnim nici macar prejudecatile de alaltaieri, darmite pe cele incarnate de decenii si de secole. Ne tot laudam ca scoatem din coviltir supermanechine, dar nu castigam niciun concurs inutil de miss si niciuna dintre astea nu prezanteaza macar vreo casa de toale de inalta croiala! Astea-s fete de consumatie atasate pe langa vreo vedeta de moment sau pe langa vreo revista glossy.
Sa revenim la ce ne doare. De la bun inceput, fiind o tara de tarani autentici si cu frica lui Dumnezeu, mai apoi lichefiati in mahalagii, avem un soi de traditionalism sau de conservatorism incapatanat cu o componenta nu neaparat nationalist populista si xenofoba, cat mai degraba antimoderna. De aici si ideea ca in ograda si in lant trebuie sa stea canele, iar cand iesi cu el pe strada il tii pe langa tine, ca la vanatoare, nu in lesa. Ca doara lumea in care pasesti este o jungla! El, canele, este coada de paun a suficientei sociale la purtator, ca si gipanul din dotare. Este semnalul de bunastare, starea de emisie a ghiolbanului urban. Dar nu numai, chiar si a celui ieftinit ca galagioasa adunatura revoltata si revolutionara. Luat in brate de nevolnicii sonori ai televiziunilor papagalicesti. Iar cand se afla pe strada, tot din nepricepere zootehnica, intervine incalcita agresiune sufleteasca. Dar, ca un paradox, aproape toti suntem si ne dorim pro-europeni! Dorim starpirea grabnica a lor dintr-o isterie de laborator si din lipsa de grija a unei bunici cu mintea in zigzag, care in loc sa stea sa-si supravegheze odrasla incredintata, adasta ca proasta pe canalele televidate!
Chiftele si/sau clabuc electiv! Bine bine, chestiile astea apar mai degraba ca niste incidente presarate in revistele cu tiv si staif culturalicesc, cercuri scriptoricesti, telectuale, precum si alte jurnale televidate si teleghidate. Ca pe vremurile de oribila si de trista amintire, cand tramvaistii din Valahia, mare si mica, s-au transformat in pistolari de drept comun si, tot agatati de o putere externa, au incercat sa ne zgandare si sa ne goleasca Istoria. Asa si astazi, niste manipulanti, niste vatmani zbarciti la minte, facuti pe puncte si pe doua saptamani de cursuri intensive, promovati ca sa astupe locul altora oleaca mai isteti vor sa defriseze mentalitatea comuna cu un singur scop: sa se inalte ei pe piedestalul gloriei. Din pacate, nu-i ajuta nici cartea rasfirata pe care o stiu, nici talentul care e cat o molecula de aer!
