Dupa intrarea in Imperiul NATO si dupa trecerea la o armie, vezi Doamne, profesionista, am auzit de la bunul meu amic, bietul Sorin Preda, dedat la treburi bisericesti, cum ca multe cazarmi dezafectate s-au transformat in manastiri. Generalii Armatei Moarte si ai din Desertul Tatarilor sau ai Bizantului!
Ce-i drept, stiam de la bunica-meu, barbosul ateu brailean, ca orice grecotei serios, ca armata este un fel de adunatura de mai multi nebuni. Ceva pare cat se poate de adevarat, chiar daca onoarea si disciplina tineau loc de o anumita conduita si rigoare. Citeam prin presa anilor ’20 ca ofiterul Cutare, vazut si dat de gol cu amanta la restaurant, punea mana pe chistol si-l ducea la tampla. Nu mai vorbim despre duelurile din camaraderie, despre datoriile la carti si altele de acelasi fel. O lume cam zanateca, dar vioaie si oarecum corecta. Acum, cand orice ordonanta, maistru melitar ori plotoner devine general de popota, te umfla rasul. Am ajuns o natie de profesori universitari si de generali, mai avem putin si vorba unui prieten, dam drumul la maresali ! Cum ar suna „maresalul” Degeneratu, prostanacul cela care are fata mai degraba de copchil de trupa ?
Ei bine, iata cadrul de azi : Ziua Nationala. De cand a fost fixata pe 1 dechemvrie, pare un soi de parastas. Fireste, data respectiva poate ofensa pe alti vecini, dar orice data istorica ofenseaza o anumita parte de istorie a altcuiva, orice independenta e o desprindere de ceva, asa dupa cum orice imn se refera la un moment precis ! Singura data care ar putea concura cu acest inceput de decembrie ar fi 9 mai, declararea neatarnarii. Ca imn, mai inflacarat si mai incitant ca asta nu exista, cu toate versurile lui strict databile si apartinatoare unui poet oarecare. Altceva e enervant, nu sclipeste aerul de sarbatoare, totul este impotmolit, magazinele sunt deschise, lumea nu se imbraca frumos si nu iese la luminatie sau la plimbare, iese sa huiduie, ca tot nu este nicio opreliste. Mai e apoi si un prilej de infoiala in pene usor desueta, de parca numai ochii alunecosi si violeti ai Reginei Maria si unicul mai bun din famelia Bratianu facusera Marea Unire, nu aveau marile puteri nevoie de un stat tampon intre trei imparatii ! La care se adauga un fel de pomana inghesuita de somnambuli rabufniti din Brueghel, ce se rostogolesc zambind rumen, pe ulita, ca zarzarele ! Sau ca boabele de linte pe care le ofera generos la gamela !
Apoi, vin comentariile televizionate ale unor onor. specialisti. De-o pilda, bunioara, cate un colonel pe puncte si cate un altul acoperit deshama impreunati la microfon plotoanele si grajdurile armiei nationale, sfartecandu-le cu explicatii. Vin de varsa un tomberon blindat de termeni acustici evoluati, „teatru de operatiuni”, „acoperiti de glorie” si alte bazaconii ! Unde, frate, s-au acoperit racanii astia de glorie, pe acolo pe unde mor ca prostii impinsi de alarmele fatarnice ale altora, in fel de fel de razbeluri de cucerire ? Si cata spaga se inghite la plecarile astea ? Adenom Petrisor, unul care a stat la ospel prin Iordania si a transmis despre Irak, nu s-a varat dupa teroristi prin vagauni, hartoape, culoare, galerii si alte crevase ! Mare specialist si asta, ii dau micimanii conspecte si le citeste cu glas tare, asa se zice. Vin, mai nou, schimbarile de denumiri, cum e Marasesti, care e mai important dupa mine chiar decat Alba Iulia as zice – acolo macar a intrat Mihai Viteazul, si oraselul arata mai binisor decat Sibiul, care e o simpla strada ! Vin, in sfarsit, si telegramele de felicitatiune de prin toate partile. Astea, nu stiu daca s-a gandit cineva sa faca un studiu serios, nu ar trebui sa se coscoveasca in zadar, caci ele reprezenteaza un barometru de stima ! Bunioara, cea mai rasunatoare telegrama, dupa ultimatumul Uniunii Sovietice din 1940, cred ca este aia adresata de Dali lui nea Nicu, cu ocazia reinstaurarii sceptrului prezidential in 1971 ! Intotdeauna ma pufnea rasul cum incepea epistola URSS, semnata mereu de doua sau trei nume : „datorita ofensivei Frontului ucrainian…la, la, la ! Adica, datorita noua, v-ati eliberat si voi. Acum, apar o gramada de ciripitori de istorie de clasa a patra care vorbesc despre „lovitura de stat” din avgust, nu mai e nici „scuturarea jugului hitlerist”, nici „Revolutia antiimperialista…” ! Ca la fotbal, mereu pentru infrangerile noastre sunt de vina arbitrii, terenul si altii, foarte rar slaba mobilizare si conducerea neghioaba. Romanii, care tot cuceritori s-au dovedit si aproape ca ne-au nimicit, fiind mai departe, mai ales in timp, sunt priviti cu simpatie, caci ne-au lasat pe columna. Unde, vorba lui Calinescu, suntem in lanturi. Oricum ar fi, ar trebui sa hie un moment si monument de mindrie, ca nu multe natii au un astfel de certificat de nastere in basorelief. Noroc ca pedejeul lui Empire nu i-a trimis nimic in plic responsabilului nostru de scara !
