Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Stop cadru » Amintiri evazive, invazive şi televizive

Amintiri evazive, invazive şi televizive

Autor:

Chiar si corosive, ca in pamfletul ce urmeaza. S-a prapadit recent un vajnic prezentator si om de televiziune italian, Fabrizio Frizzi, pe care il vedeam aproape seara de seara cu al sau celebru L’Eredità, o emisiune-concurs, un show de fapt impanat cu diverse chestii din viata, cu muzica si cu o gramada de alte sozuri  instructive. Caci, trebuie sa recunosc, nu m-a parasit ideea ca televiziunea este principalul mijloc educativ in lumea moderna, nu stiu daca a ramas si in cea postmoderna si chiar ma indoiesc de asta. De aceea, cred in continuare ca ziaristul, de orice fel, scris sau oral, audio-vizual deh, are o mare responsabilitate. Lucru pe cale de disparitie, daca nu complet disparut astazi din mentalul nostru colectiv si  colectivist. Fabrizio era de-un bun-simt ingrijorator si chiar greu de gasit la altii, stia sa treaca peste momentele penibile, stia sa faca din fiecare concurent un actor principal al spectacolului aceluia, stia sa joace rolul fratelui intelept caruia ii parea rau ca respectivul trebuia sa paraseasca scena. Avea umor, cultura si eleganta.

 

Suntem generatia televizorului, dar nu ne-am nascut toti cu obiectul in casa. Parintii nostri aveau radioul; la hotel, la Mangalia, in primii ani pastratori de amintiri functiona in camere statia de radioficare. Chestia asta a fost prezenta, hat, pana prin anii studentiei, cand impreuna cu bietul Horica Tabacu faceam emisiuni pentru difuzat in camine, la difuzor, in „Grozavesti” si „6 Martie”. Iar primele televizoare nationale aveau cifre, E 47-110, radiourile aveau alte denumiri, Darclée 3, cu pick-up. Si, povesti pe care nu le mai stiu generatiile actuale, consumul de televizor era un act social-cultural, iar aparatul in sine era o mobila, cu masa adiacenta. Emisiunile erau urmarite precum casetele video, in sufragerie, cu intreaga familie si cu vecinii aferenti. Si emisiunile erau fie filme, fie teatru filmat, fie desene animate cu figuri din plastilina, fie reportaje-eseu, fie transmisii in direct, sportive sau varietati cu public. Apoi au poposit lectiile de la tele-scoala, cea mai buna si serioasa emisiune a televiziunii noastre, „Tele-enciclopedia”, impanata cu memorabilele voci ale Marianei Zaharescu, ale lui Dinu Ianculescu si Florian „Motu” Pittis, precum si ancheta jurnalistica „Reflector”. Pe vremea aia televizorul era alb-negru si programul era prezentat de cate o crainica vajnica si putin actrita, care iti intra in casa ca membru de familie. Sigur ca astazi nu se mai poarta asa ceva, prezentatorii au devenit moderatori, din pacate de-o prostie incalculabila – nu stiu carte, nu se pregatesc, nu au un desfasurator, nu au dictie, nu au spontaneitate, nu stiu sa scrie si in general sunt analfabeti functional. Sanda Taranu era si va ramane si acum emblema TVR-ului. Uitati-va, stimati telespectatori, si la ce sefi a avut institutia dupa 1990 : un academician, Razvan Theodorescu, apoi Paul Everac, in ciuda lipsei de fotogenie, un scriitor si un bun gazetar, Stere Gulea, pe care nu l-am suferit niciodata si am si scris-o, un regizor totusi, chiar si Hadji-Culea, mai de mana a treia spre a saptea, dar si asta notabil, ma rog, nu neglijabil complet. Au mai fost cativa vechi amici pana cand am ajuns la fundul sacului, un securache de nota 6, o provinciala din fabrica de salturi saltarete pe saltele moldovenesti – ca parjoalele ! –  scoasa de un spicher sportiv local, iar acum un fel de secretara-dactilografa. Desigur, in societatea postmoderna seful nu trebuie sa fie o personalitate, ci un simplu manager, un fel de director executiv. Lui i se prescriu comenzi si trebuie sa le indeplineasca. Fata politica a lucrurilor a luat prim-planul formativ-informativ. Insasi informatia este data pe canal fie subliminal, fie impachetata in poleiala simplei propagande. Acum pe fata, direct, fara nicio rusine. De altfel, scaderea vertiginoasa a calitatii oamenilor alesi sau priponiti in functii de vizibilitate a scazut vertiginos, in general si in particular, de la vladica pana la opinca, din sistemul academic pana in cel scolar si prescolar. Familia aia veche, poate si traditionala pe alocuri cum zice fistichiu o reclama usor sugubeata, dar idioata avea grija de noi, de alimentatia noastra, de lectiile noastre, ne supraveghea la joaca si chiar – uneori exagerat – ne supraveghea si anturajul. Suntem, cred, tara cu reclamele cele mai infantile din Europa, sper ca albanezii sa fie oleaca mai seriosi, ca la bulgari nu ne mai uitam, suntem ooropeni, ce mai atata ! Bulgarii, care au avut si ei dinastie nemteasca, un Ferdinand si care, dupa ce ne-au administrat o bataie strasnica la Turtucaia, au mai ocupat si Capsa !

Acum, pe langa indemnul de a fi cumpatati in ingurgitarea sarii, a dulciurilor si a grasimilor – lucru stiut inca din comuna primitiva, nu numai de la Pocreaca sau Pomarla – se mai iteste unul, care ii indeamna pe posesorii de copchii sa-si petreaca mai mult timp alaturi de odraslele din dotare ! Asa ceva nu s-a pomenit nici in Orwell, de altfel un scriitor mediocru umflat politic. Nu suntem departe de prescriptiile prin statia de radioficare.


1 Comentariu la Amintiri evazive, invazive şi televizive

  1. Petru

    Rubin 101, 102. Vremuri si urmează melodia: hei tramvai cu picioarele-n tavan.


    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 21-07-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!