Cineva, profesor si prieten de-al meu, spunea candva ca blestemul nostru national este ca Eminescu-i cel mai mare scriitor roman si cu el defilam. Om serios, Eminescu, neingenuncheat de nimic, neiubitor de arginti, neaplecat la fara vreo faradelege, capabil sa-i spuna lui Carmen Sylva adevarul simplu, ca nu are talent, stiutor de carte, om al cartii, polivalent si polioglot de limba romana, capabil sa stea nopti in sir pe scaun si cu condeiul in mana! Cine a mai facut asa ceva? Nenea Iancu, cea mai clara oglinda pusa societatei noastre, boem si filfizon, care s-a carat la Berlin in anonimatul linistii, sa bea bere si sa se traga in poza ciucit pe pres? Ei, as, ce-s copil?
Caragiale, Caragiale da, el este adevaratul nostru diagnostic cu care ne preumblam prin lume! Din pacate sau din fericire, el este cel mai corect interpret al realitatii romanesti si din etalonul lui de narav nu ne putem desprinde nici macar cu un milimetru. Tot ce atingem, pe tot ce punem mana, pare o pacaleala, pare un lapsus, pare o apa de ploaie tipator costumata si barbar parfumata. Vorba lui impenetrabila si inteleasa prost de prostii de cronicari literari, “sunt vechi, domnule!”, bate inspre atitudinea tonica de inteligenta educata, nu ma dau la intors cu una, cu doua! Mi-au trecut multe pe dinainte si, vorba ceea, pe unde am taiat eu lemne, dumneata nu culegi nici macar surcele! Plus grecimea care sade la baza umanitatii, in general, dar mai ales la fundatia locativa a noastra, mioritica de-a dreptul. Si, mai ales, de-a stangul!
Mai ales de-a stangul, caci asa purcedem la drum, ca initiatii de rit scotian – francezii, laici si republicani, pornesc normal, cu dreptul! – dar noi chiar o scrantim exagerat si neselectiv. Cateodata chiar infricosator de ridicol, precum cursa de sanius de la Soci. Doamne fereste si apara, dintr-o astfel de cazatura nu te mai ridici, dar ai nostri au avut timp si de-a doua si, daca nu ar fi fost usuiti, ar fi executat-o si pe a treia! Aici se cere un parantes: monsericilor, noi parca am fi poposit pe meleag, de la tropice triste, nu suntem „vechi”, ca mereu ne ia draguta de iarna pe negandite. Sporturi de iarna, ioc, deszapeziri, ioc, iarna car si vara sanie, ioc! Marii edili ai sectorului au trimis o trupa de trupeti care au masurat grosimea nametilor si dusi au fost. Mos Randea asta, Hontanu – se vede dupa pometii si dupa umerii lati ca a folosit randeaua, nu tocul rezervor in existenta sa pricajita – se tine de paranghelii culturale, in loc sa faca si el ce stie mai bine, sa dea la lopata!
Mai rau e altaceva: toti neofitii si toate neofatele astea, veniti si venite cu ultima ploaie, incep sa se fezandeze in ingamfarea importantei lor nemernice, dar nemasurate. Pe aceste vietati, daca le taxonomizezi drept imbecile, utilizezi sau strici un eufemism, chiar un elogiu! Iar ele „nu se ezista”, dupa cum spunea un politruc taranos de trista amintire, idiaconescu, decat in masura ezercitarii fonctiei lor. Cum dispar de acolo, cum gata. Se gata. De-aia mor de functie, ca sa le fatuiasca organul, sa fie si ei cineva pe ulita, sa le dea oamenii „buna ziua”, sa aiba identitate. Pana si la Nobel, privit ca alt fel de certificat de garantie si de identitate, ne prezantam pe baza de convocator!
Oameni buni, va zic cu naduf acilea, de douazeci si cinci de ani noi mergem ca racul, din prost in mai rau. Nivelul nostru este tot de apartament cu camere vagon si sau comandate si de Dacia berlina, nu vedeti ca si alde Renault pleaca in Maroc? Sora noastra mai mare, de la care am luat lumina mereu! Nu vedeti ca toti ne trateaza ca pe servitori si, ceea ce e mult mai grav, ne tratam noi insine astfel sau ne multumim sa him. Ce sluj a facut lumea, cu vladica in mot, la venirea unei functionare oarecare si cu nume predestinat, Nulananula! Primita sarbatoreste, gadilata golaneste etc. Nu vedeti ca pe prezidentii nostri nu-i primesc aia mari, si cand ii primesc ii iau la pachet cu Georgia si Azerbaidjanul si nu mai mult decat un sfert de ceas?! Cand si-a dat in petec si asta, functionara cu pricina, ziarele franceze nici nu i-au dat numele!
Incepe dansul, cu multe calcaturi pe bombeu, ca felicitarile si masa, ca-n Scrisoarea perduta, o sa vina la farsit si la iarna, de-a valma si cu pupat in bot! S-a dat acum drumul maidanezilor de partid sa chitaie, deocamdata de-a surda! Se porneste cu amenintarea, sporesc injuriile, privirile cas, chioras, ocheadele si hamaiturile. Se strange si se scrasneste din masele, se scot dosare, se albesc dintii si amaraciunile, se traforeaza biografii la minut. Cortina se ardica imbrobodit.
