Mereu m-am intrebat de ce nu avem si noi macar un bot de mafie, acolo, ceara ma-sii, vorba lui Stanica Ratiu. Ca nas pe sus tot tinem de zici ca suntem neam de conti, nu acolo neste ciocoi si arendasi. Vorba lui Nenea Iancu : „ba, Duila!”. Pai, n-ati vaz’t, imediat ne pozam si ne laudam pe facebook cu ce-am furat! Cum au facut prostii aia de i-au saltat spaniolii. Sau ne laudam pe la nunti, pe la botezuri, cununii, prin sat. Mergem si salahorim – s-a sifonat o colega ca m-am exprimatara astfeliu – dar nu ne luam Logan, nuuu, Audi sau Beamveu, la mana a opta, dar adus din Germania ori din Ispania ori din Francia. De-abia ii aspetam pe Arsinel si Salam sa le infundam buzunarele si sa le dam de-o supa si de-o muzica populara.
Pe tot ce punem mana, tot ce atingem, tot ce organizam trage iute la Caragiale, nu se poate, nu avem nicio sansa. Cand am luat parte si eu la decernarea unor premii ale unei reviste de umor, „Moftul Roman” intitularisita, unde chiar primisem si de-un premiu, a spus alde Quintus-Fleaccus Securistus, alias Mos Epigrama ca avem Realitatea de prizat, dar nu-l avem pe Nenea Iancu. Eu am zis ca si daca ar fi Nenea Iancu acum printre noi, aici, la aceeasi masa, nu l-am invita, am scrie o petitie sa nu-i dam voie sa vorbesca sau sa-si dea demisia din presa si altele si mai gratioase si mai spatioase. Ca asa suntem noi, generosi! De unde si tradarea generosilor. De unde si nechemarea nechematilor astora de maidanezi bruxelezi care se laudau ca sunt specialisti indispensabili, nu caratori de cafele si vacsuitori de obiele! Alde Cioclos, Perja, Bombeu, Suteu si alte paste fainoase. Nu se mai indura si ni-i ia nimeni din batatura!
Apa de ploaie. Asa se intampla acum, se dau concursuri de imprejurari, caci iese cine trebuie sa iasa, apoi se contesta, se revine, se da in judecata, se repune pe post, se plateste din urma etc. Balbaieli, zbateri, tarari, fitile. Ciupeli. Si din „Amintirile” lui Nicolae Bagdasar, frate cu spitalu’, reiese ca ideea de Muzeu in aer liber, al satului, ca la Skansen, a avut-o Victor Ion Popa, dramaturgul si prozatoriul, dar i-a suflat-o alde Gusti, ceva cu alde Coana Elena, parca. Lupeasca sau Zambilica. Ei, ce credeti, ca inainte vreme nu era pe aici tot Romania? A dat cu bata in balta din nou alde Liicheanu. Baietanul asta talent nu are nicio farama, ambitie ar avea, putirinta, ioc. Se tot agita inainte de intrebuintare, tot iese la iarba verde, tot da din clant, da’i slab de tatana, nu tine la drum, da-n nas.
Precum si multa paranoia. Toti se cred cineva. Vorba unui bun prieten, la volan, la maneta, la carma, la mansa, mai abitir dupa ’90, am avut o alternanta de tipul : un smecher, un ticalos, un prost, un ticalos, un prost etc. La toate nivelurile, la toate palierele, peste tot, in toate intreprinderile, si la cele mai mici si la alte combinate de interes national. Ionescu, Popescu, Popa Pripici, dascalime. De liceu. De provincie. Ca si Sighii sunt o strada, mare si lata. Cel mai frumos loc din oraselul ala este Parcul Dumbrava.
Falii ale societatii si multa lipsa de adecvare. Si in limbaj, care si asta-i de imprumut. Lipsa de identitate culturala si culinara. Scoala pe apucatelea, din mers. Adevar pierzator si rasfirat. Imbecilitate colectiva transmisa si familiei. „Parvenitism mimetic”. Sa avem si noi falitii nostri. Nenea Iancu insusi era ceva intre Filimon, Coana Chiritoaia si Voltaire, acum suntem intre Voltaire si Erasmus, ala cu bursele. Dar si cu nebunia.
Va rog sa observati traiectul gresit pe care il iau mai mereu si mai toate proiectiile noastre simbolice, toate reprezentarile noastre fie despre noi, fie de imprumut, de aiurea. Toate „realizarili” de antart, despre care multi tembeli de dupa ’90 au zambit a rade, cand justificat, cand nu, au disparut din discurs, dar nu au disparut si din sistemul de reprezentare inteleptualicesc. Pe vremea ceea, cel putin, erau platite diverse articole, diverse carti dar porneau de la un nene care conta – mai geografic, mai de enteres – in politichia, mondializata si atunci, dar impartita la doi. Siguramente ca mare greutate se aseaza pe umerii firavi ai dumneaei, Donsoara Conjunctura, dar ce-i drept e cat se poate de drept, trebuie sa stii sa mai si profiti de pe urma dansei. Iar astazi dam cu bata in toate baltile din toate gropile din asfalt. Una n-o ratam!
Si, mai mult, tot scriem si rescriem la Istorie, compuneri pe maculator, ca oricum nu ne baga nimeni in seama. Ne intolim cu frac, dar ne incaltam tot cu gumari. Ca in lumea de hartie a lui Nenea Iancu unde nu se traieste, se misuna!
