Unul dintre ultimii mari lingvisti pe care i-am avut, academicianul Ion Coteanu, caruia ii ziceam Conoteanu avea si haz, nu numai musteata ce-i cadea mucalit precum lui Ovid Densusianu. Odata, inainte de un cerc studentesc de poetica, scria pe tabla din catedra de Limba Romana urmatorul enunt: „tovii Pana, Paun si Rata sunt invitati la tova Coteata”. Prima era secretara b.o.b. a noastra, Paun era Octav Paun, de la Folclor si Nicolae Rata era tot lector la Teoria Literaturii iar ultima tova era ceva activenko pe la Centrul Universitar. Propozitia avea haz si de aceea si ramasese nestearsa inainte de inceperea sedintei cercului aluia.
Cand te uiti la gasca gubernului romanesc de acum parca nu te incearca acelasi umor usor si duios, pe alocuri sagalnic, ci de-a dreptul furia. Din teama de a nu fi ridicoli care transpare in fiecare iesire crispata a bietului Cioclos, el insusi absolventul unui submediocru liceu agricol, bietii ipochimeni fac numai si numai gafe. Ce ies, fireste, din foarte multa prostie, simpla si denaturata. Ca vrem sa-i spunem noi lipsa de adecvare, eroare de comunicare sau cine stie cum, mai pe radicale, lipsa exercitiului intelectual este vizibila de la o posta, daca nu chiar de la mai multe.
Asta chestie nu-i singulara in perimetrul cultural-artistic national. Elita autointitulata astfel este de aceeasi calitate si de aceeasi provenienta. Frustrati catarati pe burlanul unei recunoasteri minore, de cartier, nicidecum pe streasina talentului, mitocani infipti in costume cu eticheta dar confectionate prin LON si cu trei numere mai mari, ridicati pe lista, pe supunere si pe parandarat, persoane fara copii in brate dar mijind lacom surasuri de piersica si bombeuri de silicon etc. Nu se putea intampla ceva radical la noi atata timp cat suntem tot noi. Am spus-o si o vei repeta: mos Tache Brucan, care nu era nici el Shakespeare, dupa parerea mea nici Aurel Baranga sau Octav Pancu-Iasi, a fost extrem de delicat cand ne-a dat douazeci de ani de scuturare de belele si de metehne. NU, nici patruzeci nu cred eu, adica doua generatii, adica nepotii securistilor de linia a doua. Pai, uitati-va-ti si dumneavoastra, dupa pas’cinci pana prin ’63, ’64, cand a inceput dezghetul si impreuna cu el si noi scoala au aparut Bietul Ioanide, Cronica de familie, Groapa, Morometii, plus o generatie intreaga. Acusica, dupa ’90, de douazeci si sase de ani nu se misca nimic, nu iesim nici macar din grupe, nu se loveste nimeni de noi pe la curtile cele inalte sa zica macar „pardon”!
Ce se vede de la o posta este faptul autentic strict ca prostovanii astia nu numai ca nu au facut carte la vremea ei, dar primesc si „indicatii pretioase” de pe la oficinele unde sunt arondati ca marunti functionari sau ca facatori de cafele, aud si ei ce se spune pe sub musama: Velica Britanie nu a fostara niceodata evropeana! De-acolo, de la fatada Atlanticului s-a uitat inspre alte mari si zari. Ca Ispania de altmintrilea sau chiar ca Portocalia! Flitul pe care anglicanii l-au dat Evropii, de fapt Institutiei cu acest nume, planturoasa si mult prea bine si degeaba platita, este elocvent si racoritor. Aici este alt model si alt modul de viata si de gandire, angloamerican, care trece pana in Australia si Noua Zeelanda. Europa este in primul rand caldarea Mediteranei, valsul nemtalesc e asaaa, mai pe la colturi si pe la munte, nici aia nu-s toti de-o mama, nu vedeti ca helvetul, norvegul si islandezul nu se inghesuie, iar Dania si Olanda vor sa scape?
Ce sa le ceri acestor bieti absolventi de iuniversitate sau de spalatorie ecologica de prin ograda noastra, acestor vietuitoare ostenite in volbura unui haz hidos, cum e ala care umbla cu siva pe la Paunescu prin fata si din telefonist a ajuns datator de lectii de educatiune? Un prost cu nume de arendas, Harbuz, unul care la vrej poseda mucegai, nicidecum minte. Sau madama Perjoiu, imi spune cineva ca se pare ca-i odrasla de colonel de securitate sau de justitie, ceea ce-i acelasi lucru ? Parintii ti-i da Dumnezeu, nici nu conteaza, conteaza ce dai din tine. Intotdeauna am spus ca atunci cand apare cate-o secatura de-asta fluierand puturos trebuie sa te intrebi a cui este sau ce-a facut inainte, daca e cam de varsta si de diagnosticul nostru. Cum sunt Zgornea, Bleaga sau Huantanu, li se vede halatul patat de unsoare pe sub umeri. Sau cum e toapa din Tecuci, Burghiu-Bej, care dupa gat se vede ca impacheta conserve. Ca sa nu mai vorbesc despre aparitiile „ziaricilor”.
Acum e moda aratarii caselor de ’jde sute de mii de euroi ardicate de niste lautari sau de niste spicherite de doi bani jumate sau alunecarea inspre valurile de balansoar ale Africii, unde pretul e minuscul iar impozitul „invizibil si foarte mic” ! Tot ni se spunea noua Africa alba! Daca te uiti la astia dupa sticla, zau ca asa este!
