AcasăSPORTSpania este campioana mondiala la handbal masculin

Spania este campioana mondiala la handbal masculin

Pentru prima data dupa opt ani Spania castiga titlul mondial la handbal masculin, ibericii profitand din plin de avantajul terenului propriu.

Cu un portar, Arpad Sterbik, in mare forma, Spania a reusit sa-l blocheze pe Anders Eggert, cel mai periculos jucator al adversarilor, si s-a impus de o maniera categorica in finala cu Danemarca, scor 35-19.

Desi nu au marcat la fel de multe goluri ca in finala din 2005, castigata cu 40-34 impotriva Croatiei, spaniolii au reusit sa obtina cea mai clara victorie inregistrata vreodata in ultimul act al Campionatului Mondial in istoria de 75 de ani a competitiei.

Danemarca a rezistat eroic in primele 20 de minute, dar presiunea fantastica a celor 16.500 de catalani din Palau Sant Jordi, din Barcelona, si-a spus cuvantul.

Spania s-a distantat la 12-8 in minutul 22 si la 14-9 in minutul 25, inainte ca Entrerios sa stabileasca scorul pauzei, 18-10 pentru iberici.

Ce a urmat dupa pauza a fost un adevarat macel, Aguinagalde, Guardiola, Macheda si ceilalti iberici marcand din toate pozitiile in poarta nefericitilor Jacobsen sau Krejberg.

Interesant este ca Danemarca a avut un parcurs fara greseala pana in finala, nordicii inregistrand opt victorii la rand, desi in fata lor au stat echipe precum Rusia, Islanda, Macedonia, Ungaria sau Croatia.

De altfel, umilita de Danemarca in semifinale, 24-30, Croatia si-a adjudecat in cele din urma bronzul, dupa 31-26 in finala mica disputata impotriva Sloveniei.

Franta, campioana ultimelor doua editii, a incheiat competitia abia pe locul al saselea, dupa ce in sferturi a fost spulberata de Croatia, 23-30.

Urmatorul mondial masculin va avea loc in 2015, in Qatar. Tara gazda, dar si Spania, campioana en-titre, au asigurata calificarea din oficiu.

author avatar
Cristi Ionita
150 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger