AcasăSPORTSimona Halep isi doreste trei copii

Simona Halep isi doreste trei copii

Pregatita pentru primul turneu din 2019

Intr-un interviu eveniment in The Guardian, Simona vorbeste deschis despre viata personala, cariera, dar si despre munca epuizanta pentru a ajunge in varful ierarhiei mondiale.

Pregatita pentru primul turneu din 2019

„Tot ce am facut in viata pana acum a fost pentru tenis. Nimic altceva nu a contat. De asta a devenit prea mult, poate. De asta am suferit. Desigur, nu sunt precum acei sportivi care au castigat 10 sau 20 de titluri de grand slam. Dar sa vin din Constanta, de nicaieri, si sa devin cea mai buna este imens pentru Romania si pentru mine, ca om. Acum mi-ar placea sa fiu mai buna la Fed Cup, sa visam la titlu si la Jocurile Olimpice din 2020. Mai vreau un titlu de Grand Slam, sa termin iar pe primul loc. Dar nu pun presiune. Mai am cativa ani de tenis si apoi vreau sa fiu mai buna in alte domenii. Peste 10 ani mi-ar placea sa am trei copii, o familie minunata si sa fiu in afara tenisului, stiind ca am oferit totul”, i-a marturisit  Halep jurnalistului Donald McRae. Cel mai greu moment din cariera sa a fost finala pierduta in fata danezei Caroline Wozniacki, la Australian Open: „A fost un dezastru. Mama a fost speriata si mi-a spus ca niciodata nu trebuie sa se mai intample asa ceva. A fost un avertisment”(…) Am terminat cu conferinta de presa la 10 seara si m-au dus la controlul antidoping. La 2 dimineata am plecat, pentru ca nu puteam oferi proba de urina, eram prea deshidratata. Mi-au luat sange. La hotel am inceput sa tremur si m-au dus la spital. Mama a fost ingrijorata si mi-a spus ca in locul meu s-ar opri si s-ar bucura de viata. A fost extrem de greu vreo trei luni. Am fost extenuata si nu puteam sa-mi revin in totalitate. Dar sunt mandra ca mi-am depasit limitele”. Simona Halep o intalneste astazi pe australianca Ashleigh Barty, partida programata la ora 06.00, ora Romaniei,  in optimile turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 823.000 de dolari. Sezonul 2019 se anunta unul dificil pentru liderul WTA, problemele cauzate de hernia de disc, lipsa unui antrenor, dar si presiunea punctelor de aparat dupa  trei luni de  absenta, sunt marile provocari pentru campioana noastra.

author avatar
Bogdan Borcea
106 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger