AcasăSPORTS-A FACUT! Cristi Pustai, dat afara de la Rapid. Cristiano Bergodi, noul...

S-A FACUT! Cristi Pustai, dat afara de la Rapid. Cristiano Bergodi, noul antrenor al giulestenilor!

Pasa proasta prin care trece Rapid Bucuresti i-a fost fatala antrenorului Cristian Pustai, tehnicianul de 47 de ani fiind indepartat de la carma echipei.

Desi promitea marea cu sarea, Cristi Pustai nu a reusit sa revitalizeze Rapidul. Giulestenii au ajuns la trei infrangeri consecutive si sunt tot mai aproape de retrogradare.

Intr-o incercare disperata de a salva corabia, afaceristul basarabean Valerii Moraru i-a achitat lui Cristi Pustai despagubiri in valoare de 35.000 de euro si a incheiat colaborarea cu profesorul de matematica.

Moraru a negociat cu doi antrenori preluarea echipei: Marius Sumudica si Cristiano Bergodi. Primul era mai ieftin si avea de partea sa „rapidismul”, insa Sumudica i-a transmis basarabeanului ca nu este interesat de echipa in conditiile in care de numele sau s-ar putea lega o noua retrogradare a giulestenilor.

In aceste conditii, Moraru a batut palma cu italianul Cristiano Bergodi. Acesta a confirmat intelegerea si este asteptat miercuri sa ajunga la Bucuresti, via Roma, pentru a parafa contractul si a conduce primul antrenament al giulestenilor.
Moraru a precizat ca l-a ales pe Bergodi pentru ca are mai multe sanse sa se inteleaga cu jucatorii straini din lot.

Bergodi este ultimul antrenor care a cucerit un trofeu la carma Rapidului, dar salvarea de la retrogradare, in actualele conditii, ar putea echivala cu castigarea titlului de campioana a Romaniei.

Pentru Rapid urmeaza o perioada decisiva, giulestenii urmand sa dea piept aproape exclusiv cu contracandidate la salvarea de la retrogradare.

author avatar
Cristi Ionita
374 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger