Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Sport » Rusia ii asteapta pe ultrasi cu bicele cazacilor

Rusia ii asteapta pe ultrasi cu bicele cazacilor

Autor:

Campionatul Mondial de fotbal bate la usa. Si nici ca puteam gasi un verb mai bun, caci despre bataie va fi vorba la turneul final din Rusia, cred multi microbisti. In weekend, de la Moscova la Sank Petersburg s-au organizat minore proteste anti-Putin, de pe urma carora avem, totusi, ce concluzii trage. In primul rand, la rusi, bataia e rupta din Rai, asta aviz amatorilor de senzatii tari pe durata turneul final de luna viitoare.

 

cazaci Rusia ii asteapta pe ultrasi cu bicele cazacilorCa-i cu pumnul, ca-i cu parul, aproape nici nu mai conteaza. Mai nou, in dotare a aparut biciul din piele. Si-a facut aparitia la protestele despre care vorbeam, fiind utilizat de niste malaci cu statut de luptatori profesionisti cazaci.

TCC bate tare si bine

Imbracati in haine de camuflaj, specifice soldatilor, si purtand pe cap traditionalele cusme cazacesti, luptatori din cadrul Trupelor Centrale Cazace (TCC) si-au facut incalzirea cu „tefelistii” adunati in Piata Puskin. Tinerii frumosi si liberi ai Rusiei lui Putin au fost luati ca din oala, primele lovituri de bici secerand gloata de agitatori anti-Kremlin. Au fost 1600 de persoane arestate, iar declaratia unui cazac membru al TCC spune totul despre unica deviza dupa care se ghideaza aceasta grupare paramilitara: „Ii vom pune la punct pe toti cei care ii fac probleme lui Putin!”.

Se pregatesc de „mondial”

In special presa britanica s-a aplecat asupra povestii cazacilor, caci englezii isi anunta deja prezenta la „mondial”, iar ultima confruntare dintre cele doua tari (la Euro 2016) s-a lasat cu victime serioase in randul „huliganilor”. Astfel, conform „The Guardian”, Primaria Moscovei a platit aproape 300.000 de euro catre TCC pentru „instruirea si pregatirea luptatorilor cazaci in vederea asigurarii sigurantei publice la diverse evenimente din capitala”.

Iar printre evenimentele trecute pe agenda TCC figureaza si Cupa Mondiala de fotbal, competitie la care luptatorii cazaci sunt trecuti pe lista fortelor care se vor ocupa de securitate. Lider al TCC este Ivan Mironov, un fost ofiter FSB care va fi prezent, impreuna cu 300 de „soldati”, in orasul Rostov pe Don, gazda pentru patru meciuri din faza „16-imilor” de finala.

In ultimii ani, aparatul de propaganda ale Kremlinului s-a focalizat pe resapararea imaginii eroic-tariste a calaretilor cazaci care pazeau frontierele de sud ale Imperiului Rus. De asemenea, in unele regiuni din Rusia, cazacii presteaza servicii publice din pozitia de forta auxiliara a politiei, iar in estul Ucrainei, mai multe grupari paramilitare cazace lupta cot la cot cu rebelii pro-rusi.



    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 18-11-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!