AcasăSPORTRomania joaca in finala Campionatului European de tenis de masa

Romania joaca in finala Campionatului European de tenis de masa

Echipa feminina de tenis de masa a Romaniei s-a calificat, duminica, in finala Campionatului European de la Schwechat (Austria).

Formatia noastra s-a calificat in ultimul act al competitiei, dupa ce duminica, in semifinale, a surclasat puternica formatie a Rusiei de care a trecut cu un scor clar, 3-0.

Elizabeta Samara a deschis balul cu o victorie cat se poate de clara impotriva Anei Tihomirova, 3-1 (11-9, 8-11, 11-7, 11-7). A urmat Daniela Dodean, care a facut un meci fabulos impotriva puternicei Elena Trosneva.

Daniela a revenit extraordinar, de la 0-2 la seturi, si s-a impus, cu 9-11, 3-11, 11-2, 11-5, 11-7. Bomboana din varful tortului a fost pusa de Bernadette Szocs, marea speranta a tenisului de masa romanesc, care a trecut, cu 3-0 (11-9, 18-16, 12-10), de Polina Mihailova.

Luni, Romania va intalni pe Cehia sau pe Germania in a treia finala de Campionat European la rand in care este implicata echipa noastra. Romania a fost invinsa de Olanda in 2010 si in 2011, la Campionatul European de anul trecut nedisputandu-se proba pe echipe.

sursa foto: arq.ro

author avatar
Cristi Ionita
353 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger