AcasăRecomandariPlanul Ligii Suporterilor: Cate 10.000 de euro pe cap de rapidist pentru...

Planul Ligii Suporterilor: Cate 10.000 de euro pe cap de rapidist pentru finantarea clubului

Decisi sa preia in propriile lor maini destinele echipei favorite, suporterii rapidisti au intocmit un plan de finantare menit sa ajute la inscrierea clubului in Liga 2.

Gheorghe Scurtu anunta ca Liga Suporterilor Rapidisti incearca sa salveze clubul

Anuntul facut de George Copos duminica, privind scoaterea la vanzare a actiunilor „SC FC Rapid SA”, la un pret de 2 lei bucata, a fost luat in serios de fanii giulesteni. Clubul Aristocratic Rapid, prin vocea secretarului Gheorghe Scurtu, anunta ca are pregatit un plan de salvare a echipei. Aproximativ 200 de sustinatori vor contribui cu bani pentru ca formatia sa poata fi inscrisa, la vara, in Liga 2. „Nu vom lasa sa treaca timpul peste noi, miercuri avem programata prima intalnire. Aceasta intalnire va avea 200 de participanti, oameni care sunt dispusi sa iasa cu banul pe masa ca sa infiintam ceva nou si sa nu mai depindem de necazurile altora. Unii vor contribui mai mult, altii mai putin, dar in medie este vorba de o suma de 10.000 de euro de cap de om. Sunt si primari din provincie care vor ajuta, dar nu si primarul Chiajnei, sa fie clar! Se va infiinta o fundatie, se va lucra pe cai legale, dar trebuie sa actionam repede, deoarece, pana la inceperea noului campionat, situatia noastra trebuie sa fie clara”, a declarat Gheorghe Scurtu.

Chiar daca vor cumpara actiunile detinute de George Copos, suporterii nu se vor putea considera stapani si peste echipa actuala. In vara, dupa retrogradarea oficiala in Liga 2, jucatorii vor fi declarati liberi de contract si abia in aceasta situatie vor interveni fanii pentru negocieri individuale cu fiecare fotbalist in parte. Greu, insa, de crezut ca „ultrasii” vor gasit finantare pentru a plati contractele unor „vedete” precum Ovidiu Herea, Nicolae Grigore sau Mihai Roman. In plus, noul actionar majoritar al clubului preia si pasivul societatii, adica datorii de aproximativ 3,5 milioane euro!

author avatar
Laurentiu Teodorescu
426 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger