AcasăSPORTEuro 2016: România a diluat și fotbalul: 1-1 cu Elveția

Euro 2016: România a diluat și fotbalul: 1-1 cu Elveția

Inceput de meci senzational pentru echipa nationala, dar final in genunchi. Romania abia a smuls un egal cu Elvetia, scor 1-1, la capatul unei partide care a aratat ca suntem capabili sa diluam pana si fotbalul.

„Tricolorii” au intrat mai greu in meci, permitand elvetienilor sa puna presiune pe careul lui Ciprian Tatarusanu. Si, totusi, la prima faza importanta de atac a romanilor, stelistul Chipciu a fost tras de tricou in careu de Lichtsteiner (greseala de incepator a fundasului de la Juventus Torino), iar „centralul” rus Karasev a dictat lovitura de la 11 metri.

  • A fost al doilea penalty primit de Romania la acest Euro si tot Bogdan Stancu in rol de executant. Gol pentru Romania (minutul 18) si, cu doua reusite, Stancu a devenit golgheterul la zi al turneului.

Pana la pauza, de consemnat doar bara lui Cristi Sapunaru. In rest, o zbatere in van a elvetienilor, fara pericol real la poarta aparata de Tatarusanu.

Repriza secunda a debutat la fel ca prima, cu albanezii naturalizati elvetieni la conducere. Mehmedi a restabilit egalitatea in minutul 57, gol la o faza fixa in care intreaga defensiva a Romaniei era cu capul in nori.

In locul unei ofensive totale, pentru o victorie care ne-ar fi transformat in favoriti la calificare, Anghel Iordanescu a sunat retragerea. L-a scos pe Rat si l-a bagat pe Steliano Filip, o schimbare post pe post in flancul stang al apararii. A fost a doua inlocuire in tabara noastra, caci la pauza intrase deja Hoban (inchizator) in locul lui Pintilii. In fine, mult asteptatul atacant central a aparut abia in minutul 82. Florin Andone la Bogdan Stancu, moment in care Iordanescu i-a cerut lui Keseru sa coboare in linia de mijloc. Ce-am castigat din strategia asta? Doar un corner scos de Andone, atat si nimic mai mult!

De remarcat si modul in care Tatarusanu a tras de timp in ultimele minute ale partidei. Spre stupefactia celor peste 20.000 de romani din tribune, fostul portar al Stelei a intarziat secunde bune repunerea balonului in joc, riscand si un cartonas galben, doar ca sa mai treaca timpul.

Urmeaza Albania, o nationala care a pierdut cu Elvetia, in primul meci (0-1), dar in repriza a doua i-a bagat in corzi pe helveti. In 10 oameni, albanezii au ratat ocazii pe banda rulanta la poarta lui Sommer.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
307 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger