Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Sport » Islanda a investit in fotbal ca sa combata alcoolismul

Islanda a investit in fotbal ca sa combata alcoolismul

Autor:

Cea mai indragita echipa de la Euro 2016 este, fara nicio indoiala, Islanda. Reprezentanta unei tari „cu mai multi vulcani decat fotbalisti” (Gary Lineker) i-a dat Angliei un Brexit si de la Euro 2016.

 

000 ci8bx 4000x2006 Islanda a investit in fotbal ca sa combata alcoolismulPovestea nordicilor merita data exemplu inclusiv romanilor pentru care fotbalul este a doua religie in stat. In Islanda, autoritatile au ales sa dezvolte acest sport pentru a combate o plaga sociala. Problema alcoolismului in randul tinerilor i-a convins pe politicieni ca doar fotbalul mai salveaza viitorul tarii. De aici incepe aventura care a dus nationala lui Arnasson si Bodvarsson in sferturile de finala ale unui Campionat European si asta la chiar prima lor participare!

In 2002, Islanda avea un singur teren acoperit!

Cu 14 ani in urma, in Islanda exista un singur teren de fotbal acoperit, prea putin spre deloc folosit de copii. In schimb, tinerii preferau sa bea pe rupte (de frig, de plictiseala, de izolare). Alcoolismul era una dintre cele mai stringente probleme, moment in care autoritatile au demarat un program care a dat rezultate extraordinare: fotbalul a fost ales ca mijloc de lupta cu alcoolismul.

Ideea i-a apartinut lui Siggi Eyjolfsson, fost jucator amator, absolvent de psihologie sportiva la Universitatea din Carolina de Nord (Statele Unite ale Americii). Statul islandez l-a angajat pe Eyjolfsson sa infiinteze o scoala de antrenori, iar fiecare profesor de sport a fost trimis sa urmeze cursuri de formare, la finalul carora au primit licenta B. „Am avut sansa sa studiez in America, sa invat despre fotbal, o oportunitate incredibila pentru mine. Acolo mi-am luat doua licente si apoi m-am intors acasa pregatit sa ajut”, a declarat Eyjolfsson intr-un interviu acordat „Chester Chronicle”, numit director tehnic al echipei nationale.

Rezultatele muncii lui Eyjolfsson au fost extraordinare: in 2015, Islanda avea 500 de antrenori cu licenta UEFA „B” si inca 200 cu licenta „A”. In toata tara s-au deschis in jur de 90 de cluburi sportive, iar fotbalul a fost introdus in orele de sport de la scoala. Terenurile artificiale s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie.

Turcia si povestea inchisorilor supraincarcate

O poveste asemanatoare cu a Islandei are si Turcia, tara care in anii ’80 se confrunta cu problema inchisorilor supraincarcate. Ca sa reduca rata violentei si a infractiunilor, liderii politici de la Ankara au decis sa dezvolte fotbalul, oferind tinerilor o alternativa. Stadioanele au devenit locul ideal pentru refulare, dar a fost vorba doar despre o refulare controlata, tinuta perfect in frau de autoritati.

Roy Hodgson a demisionat. Iordanescu, se aude?

Umilinta suferita de Anglia nu a ramas fara urmari. Selectionerul Roy Hodgson si-a dat demisia imediat dupa finalul meciului cu Islanda (1-2). „Un gest de onoare venit din partea unui om pe care il vom tine minte doar pentru rusinea pe care ne-a provocat-o”, a comentat Gary Lineker.

Favorit sa-l inlocuiasca pe Hodgson este fost international Gareth Southgate, in prezent antrenor al echipei nationale Under 21.



Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 12-12-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!