AcasăSPORTGrecia - Romania in barajul pentru Mondialul din Brazilia

Grecia – Romania in barajul pentru Mondialul din Brazilia

Nationala de fotbal a Romaniei va da piept cu echipa similara a Greciei intr-o dubla mansa de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia, de anul viitor.

Selectionata Romaniei a fost outsider la tragerea la sorti de luni, dar a avut noroc, picand cu formatia pe care cei mai multi dintre specialisti o considera cel mai accesibil adversar.

Grecia a incheiat pe locul al doilea Grupa G, din preliminarii, fiind depasita doar la golaveraj de Bosnia Hertegovina, cele doua facand furori intr-o grupa din care au mai facut parte Slovacia, Lituania, Letonia si Liechtenstein.

Antrenati de Fernando Santos, grecii au fost extrem de pragmatici in calificari, dovada golaverajul echilibrat, 12-4, in 10 meciuri.

Echipa Greciei nu a primit gol acasa, in cele cinci meciuri disputate in preliminarii, iar in deplasare a obtinut patru victorii, pierzand doar derby-ul cu Bosnia Hertegovina.

Desi este considerat un adversar accesibil, sa nu uitam ca Grecia are o echipa in grupele UEFA Champions League, Olympiakos Pireu, si cativa jucatori ce evolueaza constant la cel mai inalt nivel: Vasilis Torosidis (AS Roma), Sokratis Papastathopoulos (Borussia Dortmund), Georgios Karagounis (Fulham), Giorgos Samaras (Celtic Glasgow), Kyriakos Papadopoulos (Schalke 04) sau Sotiris Ninis (Parma).

Dubla Grecia – Romania se va disputa pe 15 noiembrie, turul, in Grecia, respectiv pe 19 noiembrie, returul, la Bucuresti. Celelalte meciuri de baraj sunt Franta – Ucraina, Suedia – Portugalia (deci Mondial fara Cristiano Ronaldo sau Zlatan Ibrahimovici) si Croatia – Islanda.

author avatar
Cristi Ionita
324 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger