A curs atata cerneala peste ziarele mioritice si s-au emanat garnituri intregi de vagoane de radiatii din ecranele televizoarelor privind finala Cupei Romaniei, care s-a jucat miercuri seara sub fruntea Tampei, incat a doua zi dupa joc vedeai cohorte de chibiti matahaind pe strazi si tipand, ca pe un strigat de lupta, cretina stampa de intrerupere intrebuintata pentru reluari cu o insistenta enervanta in timpul meciului: „Bate Cupa!”.
Gandim ca poate cele doua cuvinte cu inteles ascuns au constituit „forta motrice” generatoare a batailor dintre vajnicii suporteri ai celor doua echipe participante, ele fiind duse cu un netagaduit eroism prin Piata Sfatului brasovean, pe stadion si prelungite pe minunatele noastre drumuri nationale. Intalnirea dintre Steaua si Dinamo a fost asteptata, desigur, cu interes, fiindca se luau la tranta „berbecutii” lui Becali si „cainii rosii” hraniti cu jar de proaspatul ginerica, simpaticul Cristi Borcea. Tribune pline la refuz, cu bilete de intrare obtinute pe ochi frumosi, vipuri peste vipuri, scandalagii, petarde jucause si cu Olaroiu in loja, plantat precum moastele Sfantului Agaftocle, recunoscut ca patron al jocului de table, dar, din cand in cand, si al fotbalului. La un asemenea ghiveci nu putea lipsi arbitrul Avram cel Mic (taica-sau fiind… cel Mare!), care i-a furat, inca de la inceput, de-un 11 metri pe cei din Ghencea, apoi l-a iertat de al doilea cartonas pe agatatorul de profesie Moti si l-a considerat ciung de mana stanga pe un fundas stelist care, fiind totusi integru fizic, a lasat sa-i curga mingea pe membrul cu pricina, motiv care a determinat jumatate din suflarea aflata in stadion sa strige: „Hent, mai, chiorule!”. Dar meciul cum a fost? Pai, la inceput Steaua a pornit-o la trap cazon, iar Dinamo a tot pus frane, mai apoi putina odihna, dupa aia s-a schimbat calimera: cei veniti din Tei luandu-i la alergat pe cei sositi din Drumul Taberei. Cam atat! Ce ne-a scos din tatani au fost cei doi portari, Balgradean si Tatarusanu, care au dormit in spatele propriilor ziduri comandate de ei la loviturile lui Dica si Torje, mingile trimise de acestia intrand nestingherite in ate. Dar s-a mai petrecut una buna: sutul hotarat al lui Barboianu in poarta nefericitului sau coleg! Sa fiu sincer, asemenea gol imparabil n-am mai vazut de pe timpul lui Halmageanu! Asadar, pot spune despre „Bate Cupa” din acest an ca am ramas cu impresia vizionarii a doi portari adormiti si a unui autogol.
