AcasăSPORTDe ce nu-şi găseşte Halep sponsor

De ce nu-şi găseşte Halep sponsor

Simona noastră tocmai a câştigat turneul din Shenzen, deci este pe val, cum se spune. Dar, e adevărat, ea nu are un sponsor, iar britanicii de la The Telegraph spun că ştiu şi motivul acestei situaţii.

The Telegraph scrie că înţelegerea cu Adidas, care îi aducea Simonei Halep 1 milion de euro pe an, a expirat pe 31 decembrie, iar de atunci echipa sportivei nu a găsit o nouă înţelegere. Jurnaliştii spun că  negocierile sunt îngreunate de faptul că lumea tenisului nu o consideră un adevărat star pe Simona, în pofida faptului că a ajuns pe primul loc WTA. Cică, în plus, faptul că provine din România reprezintă, de asemenea, un impediment pentru producătorii de echipament sportiv. „Criza prin care trece Simona Halep în privinţa sponsorului demonstrează că lumea tenisului o priveşte mai mult ca fiind prinţesa care păstrează tronul cald până când va reveni Serena Williams. Acest lucru este nedrept deoarece Halep are multe calităţi, başca un bun simţ deosebit al umorului. Din păcate, ţara ei natală, România, oferă puţine beneficii materiale producătorilor, iar Halep a pierdut de asemenea două finale la Roland Garros”, scrie The Telegraph. Potrivit informaţiilor neoficiale, Simona ar solicita 2 milioane de euro pentru a semna un nou contract.

author avatar
Catalin Dumitrescu
554 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger