Portughezul Cristiano Ronaldo continua sa scrie istorie la Real Madrid. Miercuri seara, l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria clubului, legendarul Raul, autor a 323 de goluri in toate competitiile.
„Dubla” din partida cu Malmo a reprezentat golurile 500 si 501 din cariera profesionista a lui Cristiano Ronaldo. Cele 501 goluri au fost reusite in 753 de partide disputate pentru echipele Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid si „nationala” Portugaliei!
Cu o medie de un gol pe meci, CR7 conduce intr-un top al marcatorilor all-time de la Real Madrid. I-a depasit pe uriasii Di Stefano, Santilliana ori Puskas. Lusitanul este lider si in clasamentul all-time al golgheterilor Liga Campionilor, cu 82 de reusite, cinci mai multe decat rivalul Lionel Messi, care este accidentat si va lipsi doua luni de pe gazon.