AcasăSPORTBurleanu muta „nationala” in provincie!

Burleanu muta „nationala” in provincie!

Noul stadion din Craiova va putea gazdui meciurile nationalei incepand cu primavara anului viitor

Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, si-a propus ca, din 2017, echipa nationala a Romaniei sa dispute mai multe meciuri in provincie.

Noul stadion din Craiova va putea gazdui meciurile nationalei incepand cu primavara anului viitor

Aidoma lui Mircea Lucescu in anii ’80, Burleanu viseaza sa duca echipa Romaniei la Craiova, Timisoara sau Constanta. Totul, pe principiul „nationala Romaniei este a tuturor romanilor”. Astfel, „tricolorii” vor evolua in viitor pe noile stadioane din Craiova si Targu Jiu, a promis presedintele FRF. „Nationala apartine tuturor romanilor si va merge acolo unde infrastructura fotbalistica va permite”, sustine Burleanu, care vrea, cu acest prilej, sa transmita si un mesaj de sustinere pentru autoritatile locale din provincie: „Cand vor fi gata stadioanele din Craiova si Targu Jiu, echipa nationala va merge acolo. Asta este filosofia noastra. Avem in vedere nu numai nationala de seniori, ci si celelalte echipe reprezentative. Astfel, marti voi fi la Medias, la meciul de Under-21 dintre Romania si Tara Galilor”.

Altfel, Razvan Burleanu s-a referit si la participarea nationalei la Euro 2016, reafirmand faptul ca obiectivul ramane trecerea de faza grupelor: „Avem nevoie sa ne calificam din grupa, numarul de puncte cu care o vom face e mai putin important”.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
91 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger