AcasăSPORTArbitrul care-a facut praf Romania - Olanda l-a furat pe Razvan in...

Arbitrul care-a facut praf Romania – Olanda l-a furat pe Razvan in Qatar!

Craig Thompson a fluierat orice contact in meciul Al Sadd - Al Jaish

La fel ca in meciul de la Bucuresti, din preliminariile Cupei Mondiale, „centralul” scotian a inventat o lovitura de la 11 metri cu doar cateva de minute inainte de pauza.

Lucescu jr. a protestat la toate deciziile arbitrului

Pentru Razvan Lucescu, partida din deplasare cu liderul Al Sadd reprezenta o sansa uriasa sa le demonstreze conducatorilor de la El Jaish ca nu s-au inselat in privinta sa. Toate sperantele i-au fost spulberate, insa, de Craig Thompson, un arbitru scotian de trista amintire pentru romani.

Craig Thompson a fluierat orice contact in meciul Al Sadd - Al Jaish

In minutul 45, la scorul de 1-1, Thompson a dictat lovitura de la 11 metri in favoarea gazdelor la o faza in care fundasul lui El Jaish n-a facut altceva decat sa respinga mingea din picioarele spaniolului Raul Gonzales.

Raul, vedeta derby-ului din Qatar

Legendarul jucator al Realului a punctat pentru 2-1, iar scorul final (3-1) l-a stabilit Mamadou Niang, in minutul 87. „Fotbalistii mei n-au nicio vina pentru aceasta infrangere. Al-Sadd a primit un penalty, care, de fapt, n-a fost penalty! Acolo s-a rupt echilibrul si nu e prima data cand platim pentru greselile de arbitraj. Am fost dezavantajati si etapa trecuta, cand «centralul» ne-a anulat un gol perfect valabil in partida pe care am pierdut-o cu Al-Gharafa. In ambele cazuri, vorbim despre erori care au influentat rezultatul”, a tunat Lucescu jr. la conferinta de presa. Craig Thompson este acelasi arbitru care, la Bucuresti, in Romania – Olanda, scor 1-4, le-a facut cadou batavilor o lovitura de pedeapsa in prelungirile primei reprize (la scorul de 1-2), ulterior refuzand romanilor  un 11 metri clar la Adi Popa.

In etapa viitoare, El Jaish intalneste Al Khor, formatie pregatita de Ladislau Bölöni. In cazul unui nou esec, nu este exclus ca seicii sa-i rezilieze contractul lui Razvan Lucescu. Dupa 5 etape, echipa ex-rapidistului ocupa locul 7 in clasament, cu 6 puncte, noua mai putine decat liderul Al Sadd.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
207 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger