Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Recomandari » „Ba, Falub, vezi ca fundasii tai sunt blat!”

„Ba, Falub, vezi ca fundasii tai sunt blat!”

Autor:

Pus sa conduca la centru partida Dinamo – Concordia Chiajna, scor 4-0, bucuresteanul Alexandru Tudor s-ar fi erijat intr-un adevarat judecator, depasindu-si cu mult atributiile.

 

Tudor arbitru Agerpres „Ba, Falub, vezi ca fundasii tai sunt blat!”

Alexandru Tudor, un arbitru cu zeci de partide conduse in Liga 1

La scorul de 1-0 pentru gazde, Tudor i-ar fi spus antrenorului Concordiei, Adrian Falub, ca aparatorii sai au trantit meciul. „Vezi ca fundasii tai centrali sunt blat! Cer «rosu» la fiecare faza”, scrie „prosport.ro” ca ar fi fost cuvintele folosite de Brad Pitt al arbitrajului romanesc. Greu de stiut ce anume l-a indemnat pe Tudor sa se avante in asemenea aprecieri, cert este ca scorul a fost deschis, in minutul 13, de Dorin Rotariu, care a transformat un penalty acordat dupa duelul dintre Iulian Mamele si Mihai Mevlja.
Vizat de suspiciunile iscate in jurul partidei, Mamele l-a acuzat ieri pe Alexandru Tudor ca pe durata intregii partide n-a facut altceva decat sa-i sicaneze pe fotbalistii ilfoveni: „Se intampla in cariera oricarui fotbalist sa prinda o zi nefasta. Stiti ce facea domnul Tudor in timpul meciului? Le spunea celor de la Dinamo «bravo, bravo, baieti!». I-am spus ca nu se poate asa ceva si el mi-a replicat «joaca prea bine». La fiecare fixa din careu, nici nu ne apropiam de cei de la Dinamo si el ne spunea «ia mana de pe el», ne-a sicanat mereu. Muncim o viata intreaga si nu ne este usor sa vina cineva ca Tudor sa spuna asa ceva. Martor mi-e Dumnezeu, n-am facut in viata mea asa ceva! Daca el stie ca am fost «blat» la meciul acesta, sa vina cu dovezi”.

„ Mai stiti vreun arbitru pe care sa-l apuce asa?”

Presedinte al Concordiei, Cristian Tanase crede ca pe Tudor l-a luat valul: „S-a intamplat ce se intampla uneori cu Tudor. Mai stiti vreun arbitru pe care sa-l apuce asa? E singurul din tara. N-am stat pe banca, dar mi-au povestit baietii ceva. N-am vrut, insa, sa ma mai incarc si cu asta, si asa suntem in situatia in care suntem. Oricum, Tudor arata ca Sile Dinicu, da tot timpul din maini”.
Culmea este ca si antrenorul Falub s-a aratat mirat de lejeritatea cu care fundasii sai au tratat anumite faze de joc: „Este normal sa iei bataie cu 4-0 atunci cand joci in halul asta. E inadmisibil sa iei iar goluri din corner, tu ca fundas central sa dea de langa tine. Si al doilea gol a fost jenant”.




Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 18-07-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!