AcasăSOCIALS-a reînființat închisoarea datornicilor. Cine este vizat?

S-a reînființat închisoarea datornicilor. Cine este vizat?

Românii riscă să ajungă după gratii

Românii care nu-și plătesc amenzile în termen de 30 de zile riscă să ajungă la închisoare, potrivit unei legi votate de deputați. Teoretic, contravenienții vor avea și un termen de 90 de zile pentru a presta muncă în folosul comunității ca să scape de detenție, însă este puțin probabil să poată efectua orele necesare în acest termen. 

Polițiștii se plâng de ani de zile că nu mai au nicio autoritate în fața celor care comit fapte contravenționale, care le rup în față procesele verbale, știind că nu vor suporta niciun fel de consecință. Este vorba, bineînțeles, despre cei certați permanent cu legea, care nu au nici proprietăți pe numele lor, și nici locuri de muncă. Și chiar polițiștii au cerut, în repetate rânduri, reintroducerea închisorii pentru contravenienții care refuzau să-și plătească amenzile, însă nimic nu s-a întâmplat în acest sens. Tocmai de aceea decizia de acum a deputaților, de a vota o lege care să-i trimită la închisoare pe contravenienți, pare cam dubioasă, având în vedere milioanele de amenzi date în cei doi ani de stare de alertă celor care nu au respectat restricțiile impuse de Guvern.

Potrivit legii adoptate de Camera Deputaților, cei care nu își achită în termen de 30 de zile amenzile sunt obligați după acest termen să presteze muncă în folosul comunității. Dacă nu vor apuca să efectueze orele stabilite de instanță în 90 de zile, atunci merg direct la închisoare, pentru o perioadă cuprinsă între 3 luni și doi ani.  La cât sunt de săraci românii, o amendă de 2.000 de lei sau de 10.000 de lei este imposibil de plătit în 30 de zile. În Germania, de exemplu, orice amendă sau datorie neachitată către un furnizor poate fi plătită în rate. Chiar și amenzile de circulație date de polițiști. Important este să respecți planul de rate, căci altfel mergi direct la închisoare. O zi de închisoare în Germania echivala, acum trei ani, cu 50 de euro, timpul petrecut după gratii echivalând, astfel, cu suma sancțiunii contravenționale. În România nu există așa ceva și nimeni nu s-a gândit să instituie un astfel de sistem.

Legea este pentru toţi

Deputaţii liberali, iniţiatori ai legii, susţin că asistăm la un fenomen social periculos care a sporit în dimensiuni, dat fiind faptul că tot mai multe persoane sancționate contravențional se sustrag de la rigorile legii şi că cetățenii români săvârșesc în mod repetat fapte antisociale grave, care atrag angajarea răspunderii contravenționale, dar nu suportă niciuna dintre urmările patrimoniale și nepatrimoniale ale aplicării unor sancțiuni specifice.

”Prevenția specială și prevenția generală a comportamentului antisocial, care sunt scopuri ultime ale legislației contravenționale, nu se mai realizează. Combaterea fenomenului contravențional este grav afectată de imperfecțiunea dreptului nostru pozitiv și de atitudinea celor certați cu legea, care speculează această slăbiciune a sistemului nostru de drept”, arată deputații PNL. Problema este că legea votată se extinde la orice fel de contravenție, de la o parcare neregulamentară, până la un pensionar care nu a purtat mască de protecție. Iar dacă până acum amenzile ajungeau la direcția de impozite și taxe și oamenii le plăteau când puteau sau când aveau nevoie de vreun document de la fisc, noua lege îi obligă să le achite fix în termen de 30 de zile.

Cadrul legal pentru dictatură

Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept semnalează faptul că actul normativ adoptat de Camera Deputaților, care modifică OG  nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi Codul Penal, înseamnă crearea unui cadru legal pentru instaurarea dictaturii.

”Va trebui să ne temem pentru libertatea noastră dacă nu ne supunem unei norme neconstituționale care ni se bagă pe gât prin OUG dat într-o noapte, de exemplu, fără dezbatere publică”, a afirmat av. Elena Radu, președintele Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
4.336 afisari

19 COMENTARII

  1. Hă, hă, hă… în ce închisori vreți voi să băgați contravenienții, în condițiile în care astea sunt deja supraaglomerate (a constatat CEDO) cu infractori (condamnați penal definitiv)???
    Contravenienții care ajung la închisoare trebuie să acționeze în judecată Statul Român pentru nerespectarea conditiilor minime de detenție!!!
    Să curgă condamnările împotriva României pentru condițiile mizerabile din penitenciare!!!

    • Dan Voiculescu – Felix a FURAT 60.000.000 dolari . A luat 10 ani de puscarie si a facut un singur an. A iesit si a ramas cu banii. Besescu a vandut intreaga flota a Petromin si s-a constatat 0 prejudiciu. Mai multi politicieni au luat vapoare in locatie fara garantii si le-au exploatat dupa care le-au abandonat. Tot prejudiciu 0. Acum vin astia adica tot politicienii sa-l bage pe Ghe la puscarie ca nu a platit o factura de curent de numai 200 lei! Da’ cu Udrea si Cocos cum ramane ? Dar cu BlejNAR? aia au furat milioane de euro. De ce-s in puscarie pe viata? Alooooo Politia?!!!

  2. Corect, un mijloc de constrangere trebuie sa existe. Numai ca statul la inchisoare (cazare, masa, paza) tot noi il platim. Munca fortata trebuie, ne plangem ca nu are cine sa faca autostrazile dar noi ii tinem pe datornici in puf!

    • Esti un prost. Nu a platit Ghe o amenda de 200 lei si-l bagi la puscarie. Dar ”politicienii” de au furat tot in tara asta de ce nu-s pedepsiti?

  3. Conditiile minime de detentie legale sa fie o paine, un litru de apa si un acoperis deasupra capului, cat sa nu te ploua. Prea s-au obisnuit unii cu traiul pe vatrai la inchisoare!

    • asa ar trebui, dar nu vor cocotele lgbt iimbracate ca femeile de la Bruxelles . inchisorile lor sint pline de hoti romani care refuza inchisorile romanesti pentru ca vest au conditii de spa , si vor sa fie si la noi la fel sa le placa ti ga nilor de care s-au saturat , si sa vina in tara . aiurea tot acolo prefera .

  4. Amenzile sînt un alt fel de bir. Atîta vreme cît n-ai vătămat pe nimeni, nu ai stricat sau furat avuția cuiva sau nu ai lipsit pe nimeni de libertate nu ești vinovat de nimic.
    Toate pedepsele pt vini închipuite (viteză, linie continuă, tăiat porc, mască și alte bazaconii) sînt, cum am spus mai sus, biruri ascunse.

    • Șobolane, ce are de a face viteza de 150 km./h în centrul unui oraș cu prostia purtării măștii? Gunoiul care calcă linia continuă trebuie lăsat fără carnet, nu amendat.

    • Birurile sînt taxa de protecție ce o plătești ca să nu fi omorît/închis/amendat cînd nu plătești biruri.
      Să trăiești o viață-ntreagă din birurile luate oamenilor, adică a primii salarul de la buget, ba mai mult, să fi răsplătit pe măsură ce aduci mai multe biruri, iată un țel în viață de care, cînd tragi linie, vei fi mândru.
      Nu trebuie să te judece nimeni, vei fi conștient! Pe vecie!

  5. dar firmele care nu plartesc cas ce patesc ? le rad in nas doctorii si farmacistii ca nu pot oamenii bonavi beneficia de servicii medicale pentru ca patronul lor in loc sa plateasca la stat banii luati de la oameni isi fac vile si merg in dubai .

  6. Mulți tâmpiți mai umblă liberi. Închisoarea contravențională este neconstituțională din 2003. 😂😂😂

  7. Se vorbește in toata Europa despre închisoare, pentru amenzi. Deci se Creează o tiranie mascata. Iesi in strada sa spui au, amenda, nu o plătești, ajungi la închisoare

  8. @ O inițiativă păguboasă, ăștia beneficiind de condițiile reglementate la nivel european și neplătind nici facturi, deci cheltuieli suplimentare în bugetele publice, ? Mai ar putea obține și despăgubiri , faptele comise nefiind cu violență ca să justifice restrângerea de drepturi civile, ? Deci, o inițiativă ce contravine interesului utilizării banilor publici în folosul comunităților, ăștia de reglementează de mai multe legislaturi, de când sunt votați și reprezintă minoritate ce i-a votat , dând utilizări banilor publici ce nu sunt în beneficiul plătitorilor de impozite și taxe, prin care să își ia avioane de luptă, tunuri, tancuri, mitraliere, praștii cu care să ducă lupte ca să își păstre funcțiile,? Deci un fel de „scamatorie” de transformat chestiuni contravenționale în chestiuni penale, și de păgubit suplimentar și plătitorii onești de impozite și taxe, ?

  9. Puscarie pt vanzatorii de tara nu pt o neplata de amenda ca oricum platim mult tot datorita astora care voteaza pt puscarie.

  10. Ati furat tara hotilor si criminalilor de copiii pentru milioane de euro si vreti sa bagati la puscarie poporul amarat pentru ca nu a tinut nasca pe nas si sub nas , sau a fost acea carpa neconforma? La puscarie cu hotii si criminalii Romaniei unde de la conducerea tarii care ati furat si vandut tara bucata cu bucata, POPORUL nu se va lasa ingenunchiat de o mana de hoti care a pus stapanire pe Romania.Indiferent dd cate amenzi si inchisori veti ameninta voi .Cu siguranta in fata lui Dumnezeu veti plati pentru tot raul facut.

  11. Această ilegalitate este votată în special pentru ,,referendum”;sataniștii de politicieni știu că mulți oameni care gândesc se vor sustrage acelui așa zis referendum.
    Și cu toate astea eu nu mă voi lăsa interogat iar dacă voi ajunge să fiu amendat, o voi contesta pe motiv de încălcare a vieții private.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger