AcasăSOCIALOmor cu premeditare. Au dat Kaletra bolnavilor hepatici

Omor cu premeditare. Au dat Kaletra bolnavilor hepatici

Ucis cu sânge rece sub acoperirea protocolului Covid

Daniela Nuțu a anunțat că va face plângere penală împotriva medicului care l-a tratat pe fratele ei decedat, a Spitalului Malaxa, dar și a Ministerului Sănătății. Aceasta acuză că administrarea medicamentului Kaletra din protocolul Covid în cazul insuficienței hepatice a provocat moartea fratelui ei, în vârstă de 50 de ani.

Un test pozitiv Covid a însemnat condamnarea la moartea a unui bărbat din București. Liviu Nuțu, în vârstă de 50 ani, suferea de insuficiență hepatică din cauza unei Hepatite C și urma să fie pus pe lista de transplant la Institutul Fundeni, unde era tratat. La controlul periodic de la Fundeni, a fost testat pozitiv Covid, în data de 8 noiembrie 2020 și transferat în 9 noiembrie la Spitalul Clinic ”Nicoale Malaxa” din București, unde, ne spune sora sa, a fost omorât. ”Aici, la Malaxa, am sperat că o să-l ajute și că o să fie bine. Din păcate, în loc să-l ajute să trăiască, practic l-au ajutat să moară. Când am cerut dosarul medical am constatat că i-au dat Kaletra, care era interzisă în cazul insuficienței hepatice, scrie și în prospectul medicamentului că nu se administrează în astfel de cazuri, pentru că duce la agravarea afecțiunii hepatice și la deces. I-au dat Furosemid cu Dexametazonă, deși am înțeles că cele două nu se dau împreună.

De când a fost internat, fratele meu nu a știut ce primește, că îl tot întrebam ce îi dă și zicea că nu știe. Iar la patru zile de la internare îmi spune că a făcut diabet, care este un efect secundar al Kaletrei. Totodată, a avut diaree, grețuri, sângerări. După 4 zile l-au băgat pe insulină și a fost din rău în mai rău. Trombocitele erau aproape de nivelul de referință, 135, iar după 2 săptămâni au ajuns la 30. Tot timpul i-au dat Kaletra de la intrenare, din 9 noiembrie, până pe 15 noiembrie, câte 4 pastile pe zi, iar pe 1 decembrie a murit. Nu au ținut cont de afecțiunile lui preexistente, iar medicii au motivat că i-au dat acest tratament pentru că așa scrie în protocol, ne spune Daniela Nuţu, sora pacientului decedat la Spitalul ”Nicolae Malaxa”.

Medicii nu au ținut cont de nimic

Doctorul care era de gardă la Fundeni în 8 noiembrie a solicitat recomandare pentru pacientul Liviu Nuțu de la un medic infecționist de la Institutul Matei Balș, susține Daniela Nuțu. ”Când s-a făcut transferul au scris pe foaie că trebuie să-i administreze amoxicilină și dexametazonă, clexan și un protector gastric. Iar cei de la Malaxa i-au dat Augmentin, Kaletra și Furosemid. Au continuat să-i dea Furosemid chiar și când intrase în comă hepatică. După primele șase zile de internare a început să acumuleze lichid în abdomen. Doctorul lui de la Fundeni l-a sunat de două ori și l-a rugat pe medicul de la Malaxa să-i mai scoată din lichid ca să-i mai reducă presiunea asupra plămânilor, să poată respira mai bine. Dar medicul de la Malaxa nu a făcut acest lucru. Testele Covid i-au ieșit pozitive, și după 14 zile, și după 21 de zile, și au fost făcute la un laborator privat care nu era acreditat RENAR. Dacă ar fi ieșit negativ mai avea o șansă să trăiască, pentru că s-ar fi internat la Fundeni”, ne mai spune Daniela Nuțu.

Un medicament ucigător

Kaletra este un antiviral care se administrează pacienților infectați cu HIV, fiind un medicament extrem de agresiv. Potrivit prospectului, Kaletra este interzis în cazul insuficienței hepatice severe. Totodată, printre reacțiile adverse severe pe care le produce acest medicament se numără diabetul zaharat, accidentul vascular cerebral, ateroscleroza manifestată prin infarct miocardic, blocul atrioventricular, hipertensiunea arterială, tromboza venoasă profundă, pancreatita. hemoragia gastrointestinală, precum și hepatita și stenoza hepatică.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
5.073 afisari

3 COMENTARII

  1. Știu ca ai dreptate. Și mai știu ca nu e usor sa îți pierzi doi membri ai familiei deodată.
    Mai știu de lupta ta susținută ani in șir ca lui Liviu sa-i fie bine.
    Lupta pana adevărul va ieși la suprafața
    Te susțin cu toată forță echilibrului cu care situația o impune.

  2. Bă ești nebun!!!?? Kaletra provoca diabet!!? Iar pt.cei cu insuficiență hepatică deces!? De ce nu e interzis?? Azi in lume se trateaza /vindeca HIV,SIDA, Cancer, dar diabetul nu se vindecă!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger