AcasăMONDENAlexandru Ciucu si Alina Sorescu i-au rupt turta fetitei lor

Alexandru Ciucu si Alina Sorescu i-au rupt turta fetitei lor

Elena Carolina va fi mai intai cantareata, si abia apoi designer de moda

Duminica seara, Alexandru Ciucu si Alina Sorescu au trait noi emotii, chiar la ruperea turtei fetitei lor. Ce a ales oare micuta Elena Carolina de pe tava plina de tentatii cu care i-a fost atrasa atentia?

Elena Carolina va fi mai intai cantareata, si abia apoi designer de moda

Cu totii stim ca, la taierea motului sau ruperea turtei, cel mai asteptat moment este acela cand copilul este tentat sa aleaga trei obiecte de pe o tava plina cu tot soiul de lucruri, obiecte care, se spune, i-ar defini profesia, pasiunile si destinul. “A luat intai microfonul, apoi cheia de la masina si centimetrul, asa ca  suntem amandoi incantati ca a pus mana pe cate ceva de la fiecare dintre noi. Chiar daca ne va urma sau nu, noi o vom sprijini in orice va alege sa faca mai tarziu. Ne asteptam sa ia microfonul pentru ca ii place foarte mult sa danseze si e foarte receptiva mai ales la muzica pe care o canta mami la scoala ei de muzica pentru copii”, a declarat Alina Sorescu. Elena Carolina a implinit un an pe 12 ianuarie.

author avatar
Catalin Dumitrescu
1.537 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger