E obiceiul asta de nu mai iesim din el. Supralicitam omul dupa moarte. Exista si omor din entuziasm. Imi ramane in minte replica unei actrite celebre, aflata fata in fata cu propria neputinta oratorica, la inmormantarea lui Gheorghe Dinica: „A fost cel mai mare actor, alaturi de alti cei mai mari actori”.
A murit Dinu Patriciu. De aici incolo s-au dezlantuit povestile. Care ce amintire are cu el. Care cum o zice p-aia mai relevanta. Traim zilele astea sub balamucul intamplarilor. Tot omul administreaza, acum, mici intalniri de viata cu Patriciu. Departarea e singurul procedeu care mai stinge incendiul asta, de amintiri intamplatoare. Toti au una, pentru ca toti au incercat sa se branseze cumva la omul asta. Toti, ca Dinu Patriciu la conducta de petrol. Sa revenim cu picioarele pe pamant. Macar acum, daca tot nu mai tasneste din el petrol. Va spun de la obraz. Cata vreme redactor sef la ziarul pe care-l detinea era Grigorie Cartianu, nu mi se parea o lumina Dinu Patriciu. Daca mentionez si ca-i dadea peste 5.000 de euro salariu pe luna, ne strangem amintirile si plecam acasa. Ma intereseaza imaginea de ansamblu. Toti mogulii influenti sunt in deriva. Ce inseamna asta? Ca nu dureaza mult. Imi aduc aminte unul dintre discursurile pe care le tinea la Adevarul. La un moment dat, a avut ideea de a pune o taxa pentru site-urile trustului. Ca informatia trebuie sa coste. Era un vizionar. Si-a argumentat ideea, n-a lasat-o asa. Ca in lumea asta totul costa. Cine si-ar fi imaginat ca se va vinde pana si apa? Totul in lumea asta se cumpara. Daca atunci nu l-a contrazis nimeni, o face destinul acum. Iata ca nu totul se poate cumpara, domnule Dinu Patriciu! Ce ramane in urma acestui om azi? Ne raman pozele din ultimele clipe ale sale. Sa le purtam cu totii in minte. Ce a ajuns cel care, cu nici 10 ani in urma, traia sub sintagma cel mai bogat om din Romania. Lasati, ca va fi bine!
