AcasăRecomandariTVA la pâine rămâne 9%, evaziunea continuă

TVA la pâine rămâne 9%, evaziunea continuă

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat în weekend că indiferent de ce anume va zice FMI, TVA la pâine se va menține la 9%, iar autoritățile au în vedere scăderea taxei respective și la carne, lapte, legume și fructe. Reducerea TVA a generat o scădere a evaziunii la făină și pâine cu doar 10-15%.

Menținerea TVA la pâine la nivelul de 9% este o măsură ce le vine ca o mănușă guvernanților în acest an electoral. Mai mult, ministrul Daniel Constantin supralicitează și anunță că taxa pe valoarea adăugată ar putea fi redusă și la alte produse alimentare, adică la carne, lapte, legume și fructe. Chiar dacă ar fi reglementată acum, această nouă scădere a TVA s-ar putea aplica cel mai repede începând din 2015, adică după alegerile prezidențiale, dar o altă abureală preelectorală nu strică. Cum am spus, Daniel Constantin face promisiuni (poate ușor hazardate), deși încă nu există, oficial, un raport din partea Finanțelor privind eficacitatea măsurii. „În septembrie vom avea rezultate (de la Ministerul Finanțelor – n.r.) în ceea ce privește reducerea TVA la pâine”, a spus Constantin. Potrivit reprezentanților industriei de morărit și panificație, evaziunea uriașă din domeniu s-a mai redus, însă continuă aproape nestingherită de autorități.

Rezultate slabe

Evaziunea din domeniu se ridica, anul trecut, la 70% din piață, iar președintele patronatului Rompan, Aurel Popescu, declara recent  că după reducerea TVA, producţia fiscalizată a crescut la făină cu 10%, iar la pâine, cu 15% (mai optimist, Ministerul Agriculturii susține că e vorba de 18%, respectiv 20%). Dacă în urma reducerii TVA s-ar înmulți cu 10-15% numărul brutăriilor care plătesc taxe, rezultă că ar mai fi un „rest”  de vreo  60% din totalul celor existente pe piață care își văd mai departe de evaziune.  Aurel Popescu  propune inspectorilor Fiscului să verifice atât producția de pâine „pe hârtie”, cât și consumul de gaze, întrucât sunt  fabrici care raportează producerea a 100.000 de pâini pe lună, dar consumă gaz cât pentru 400.000 de pâini pe lună. În București sunt  60 de fabrici de pâine și, deocamdată, doar zece patroni au fost prinși că fac evaziune.

author avatar
Arpad Dobre
314 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger