AcasăRecomandariRomavia, condusa eficient de autoritati spre faliment

Romavia, condusa eficient de autoritati spre faliment

Compania aeriana de stat Romavia a intrat, ieri, in faliment, in urma seriei de decizii economice si financiare ale autoritatilor centrale, care au permis, ba, chiar au impulsionat atingerea acestui „obiectiv”.  Datoriile firmei – amplificate de managementul defectuos, acceptat ca atare de guvernanti – se ridicau la sfarsitul anului trecut la peste 15 milioane de euro.

Compania Romavia nu mai avea nici certificat de operator aerian

Regia Autonoma Romavia a fost atat de „bine” condusa de catre stat, incat a acumulat datorii mari din cauza cheltuielilor nejustificate. Compania a fost infiintata in 1991 si avea ca obiect de activitate transportul aerian de marfa si posta, de calatori si demnitari, in trafic intern si international. Intre timp, activitatea ei s-a redus mult, iar Curtea de Conturi a descoperit la Romavia cheltuieli nejustificate: supradimensionarea departamentelor cu angajati, reincadrarea unor pensionari (desi veniturile nu ajungeau nici pentru plata salariatilor), prime nejustificate etc., care au dus la acumularea unor datorii de  15 milioane de euro. Imperturbabile, autoritatile anuntau in primavara ca vor cere la toamna insolventa Romavia. Justitia a decis insa ca insolventa e inutila, singura solutie fiind falimentul.

Dizolvare si lichidare

Tribunalul Ilfov a anuntat, ieri, ca a decis intrarea Romavia in faliment prin procedura simplificata si a dispus dizolvarea societatii debitoare. De asemenea, instanta a decis sigilarea bunurilor si dat dispozitie tuturor bancilor la care compania are disponibil in conturi sa nu utilizeze banii fara un ordin al judecatorului sindic sau al lichidatorului judiciar (firma Rovigo SPRL). (A.G.)

author avatar
eNational
676 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger