AcasăOldRAR a sistat eliberarea de documente pentru masinile Volkswagen

RAR a sistat eliberarea de documente pentru masinile Volkswagen

Registrul Auto Romat a anuntat, ieri, ca nu mai elibereaza carti de identitate pentru masinile Volkswagen cu motoare Euro 5, aflate in stocurile dealerilor. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, cere autoritatilor sa ia pozitie in acest „Dieselgate”, iar reprezentantii Guvernului sustin ca se vor indrepta impotriva constructorului auto german.

RAR va elibera carti de identitate pentru masinile echipate cu motoare Euro 6, nu si Euro 5

Reprezentantii RAR au precizat ca, in acest moment, la dealeri se afla aproximativ 300 de masini VW noi, cu motor Euro 5, pentru care institutia nu va mai elibera carti de identitate, dar cele cu echipare Euro 6 nu vor fi afectate de aceasta masura. Presedintele Senatului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, sustine ca statul trebuie sa ia pozitie in acest scandal. „Cred ca statul roman trebuie sa actioneze, asa cum fac si celelalte tari, de exemplu Belgia s-a constituit parte civila impotriva Volkswagen, in Spania guvernul a hotarat sa penalizeze cu 1.000 de euro constructorul pentru fiecare masina vanduta”, a spus Tariceanu. La randul lor, reprezentantii Guvernului, Protectiei Consumatorilor si ai RAR, au organizat ieri, o sedinta, pentru a stabili masurile care se impun impotriva constructorului auto.

Masuri impotriva VW

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a tinut sa precizeze care este situatia  inmatricularilor la autovehiculele marca VW. „Au fost eliberate carti de identitate pentru un numar de 105.000 autovehicule, din care 56.000 erau noi la data inmatricularii, iar 49.000 erau second hand”, a spus Matache. El a mentionat ca pe stoc se mai afla 300 de masini la dealerii VW, pentru care nu vor mai fi eliberate documente pana la rezolvarea problemelor. „Aceste autovehicule nu vor mai putea fi vandute”, a spus ministrul Transporturilor. Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a afirmat ca niciun cetatean roman nu va plati diferenta taxei de mediu, deoarece nu are nicio vina, iar guvernul se va indrepta impotriva producatorului sau reprezentantului de drept Volkswagen in Romania. „Dupa ce vom afla la ce norma de poluare au fost produse masinile vom calcula diferenta pentru taxa de mediu si vom stabili cum ne vom indrepta impotriva producatorului. Fiecare cumparator de masina a fost de buna credinta. Nu este normal ca persoana respectiva sa plateasca din nou taxe pe mediu. Diferenta de taxa de mediu va fi recuperata doar de la producator si nu de la populatie”, a declarat Gavrilescu.

Noxe depasite la Renault, Fiat si Volvo

Scandalul „Dieselgate” este, se pare, doar la inceput, deoarece si alte marci de renume, echipate cu motoare diesel, au emisiile de noxe mult depasite fata de cele indicate de producatori. Automobil Clubul German (ADAC) a publicat, ieri, un raport din care rezulta ca si masinile cu motoare diesel fabricate de Renault, Volvo Nissan, Citroen, Fiat si Hyundai au probleme. Conform ADAC, Volvo S60, Espace Energy Renault, Jeep Renegade si X-Trail Nissan au depasit de peste zece ori limitele legale din Europa pentru emisiile de oxid de azot.

author avatar
Arpad Dobre
336 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger