AcasăRecomandariInvestigatie extinsa privind trucarea licitatiilor de la Transgaz

Investigatie extinsa privind trucarea licitatiilor de la Transgaz

Consiliul Concurentei a extins, ieri, o investigatie declansata inca din vara acestui an, vizand posibile intelegeri intre anumite firme pentru adjudecarea unor lucrari scoase la licitatie de Transgaz.

Bogdan Chiritoiu avertizeaza ca firmele care au trucat licitatiile la Transgaz risca amenzi mari

Ancheta se refera la posibila intelegere intre unele companii de a participa cu oferte trucate la licitatiile organizate de Transgaz SA in 2011, pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale si lucrari de modernizare si intretinere a instalatiilor. In urma extinderii investigatiei, Consiliul Concurentei a efectuat inspectii inopinate la sediile companiilor Armax SRL, Ecprod SA, Condmag SA si Instcomp SA, de unde a ridicat numeroase documente.

Companii vizate

Consiliul Concurentei a declansat in luna iulie a acestui an o investigatie privind o posibila intelegere intre 13 companii de a participa cu oferte trucate la zece licitatii organizate de Transgaz SA in anul 2011. In prezent, investigatia se refera la 11 licitatii organizate de Transgaz  si sunt suspectate 14 companii:  INSPET ,  CONDMAG ,  T.M.U.C.B. ,  ROMINSTA ,  MOLDOCOR ,  CIS GAZ ,  ARMAX , ARMAX GAZ , PEGAMONT ,  ECPROD ,  AMARAD ,  POSADA MED ,  STAZA INVEST  si  INSTCOMP . Conform precizarilor presedintelui Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, legea concurentei interzice orice intelegeri intre companii, decizii ale asociatiilor de companii, care au ca obiect sau au ca efect impiedicarea, restrangerea ori denaturarea concurentei, in special cele care privesc participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de concurs de oferte. Companiile implicate risca amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri.

author avatar
Arpad Dobre
1.192 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger