AcasăRecomandariHalep nu scapa de „blestemul” Sarapova

Halep nu scapa de „blestemul” Sarapova

“Masha” s-a intors, cu vechile obiceiuri

Simona Halep a pierdut pentru a saptea oara in fata Mariei Sarapova(4-6, 6-4, 3-6) in prima mansa a US Open. Aproape 23.000 de spectatori din   Arthur Ashe Stadium au urmarit cel mai frumos  meci al anului din tenisul feminin. Finalul partidei a surprins-o in lacrimi pe rusoaica, victoria in fata Simonei este cea mai importanta de la revenirea sa  in circuit, dupa ce a stat 15 luni pe tusa, suspendata pentru consumul de substante interzise.

“Masha” s-a intors, cu vechile obiceiuri

“Sunt trista ca am pierdut. Dar cred ca am dat totul. Ea a fost mai buna. Serviciul meu a fost foarte slab astazi. A fost foarte, foarte greu, nu ca un meci din primele tururi. Este vorba de noroc, iar pentru primul a fost un meci greu. Dar totusi cred ca am jucat bine, iar ea a jucat foarte bine. Eu nu am fost in meci, nu stiu de ce. Poate pentru ca era seara. Mereu e altceva. Nu m-am antrenat seara. Dar acestea sunt scuze. Cred ca este o victorie mare pentru Maria, a fost departe de teren atatea luni, acum revine, simte ca poate juca bine si este foarte fericita”, a afirmat Simona dupa meci.

Rusoaica s-a intors, cu vechile obiceiuri

Intrebata ce parere are despre faptul ca rusoaica a iesit de pe teren inainte de ultimul set al meciului, Simona a comentat scurt: „Ca de fiecare data. Sunt obisnuita, cand joc impotriva ei face asta mereu. Nu m-am gandit la asta. Este stilul ei si nu comentez”. „Sarapova s-a intors. Este aceeasi. Acelasi ritual, acelasi tipat, aceeasi agresivitate si aceeasi dorinta feroce de a nu pierde nimic. A lovit puternic si a invins-o pe Halep in al zecelea meci disputat in acest sezon, dupa 15 luni de suspendare”, scrie L’Equipe. „Maria Sarapova s-a intors imbracata in negru: intr-o rochie cu cristale care amintea de rochia lui Audrey Hepburn in Mic Dejun la Tiffany. Iar diva s-a impus in fata puternicei Simona Halep, locul 2 in lume, pentru a saptea oara consecutiv”, noteaza si The Guardian. „Mi-am tot spus ca este doar un alt meci, o alta oportunitate. Dar este mult mai mult de atat. Nu stii niciodata cum o sa te simti si cum o sa reactionezi, pana cand nu esti acolo, pana nu ai castigi acea minge de meci. Dar a meritat, total. Pentru aceste doua ore si 44 de minute in fata voastra”, a spus, cu lacrimi in ochi, Sarapova, dupa victoria in fata favoritei doi de la Flushing Meadows. Chiar daca rusoaica incearca sa revina pe primele locuri in circuitul WTA, numerosi tenismeni profesionisti au criticat decizia organizatorilor de turnee de a-i acorda „wild cards”, considerand ca astfel se promoveaza jucatorii dopati. Prezenta in primul tur la US Open este recompensata cu 50.000 de dolari si cu zece puncte WTA.

Simona Halep îl aduce pe Andrei Pavel în echipa ei. Colaborarea cu antrenorul Darren Cahill continuă

Ilie Nastase: nu avea voie sa joace una care s-a drogat!

„Nasty” a luat foc dupa infrangerea Simonei Halep si a lansat atacuri la adresa Mariei Sarapova, tintind si Federatia Internationala de Tenis. Intrebat daca Simona sufera de un complex in fata Mariei Sarapova, Ilie Nastase a raspuns franc: „Nu stiu. Trebuie sa o intrebati pe ea daca e complexata. Eu dormeam la ora aia. Eu ma bag la judo, pentru ca nu ma mai lasa astia la tenis. Daca uneia care s-a drogat (n.r. Maria Sarapova) ii dai dreptul sa joace, atunci mie…? Nu prea e normala treaba asta. S-a suparat si Muguruza, dar cred ca e normal sa fie asa. Halep a spus ceva foarte bine: Daca e sa fiu numarul 1, atunci o sa fiu numarul 1. Hai sa o lasam in pace sa joace, pentru ca o sa fie bine.” Nastase a mutat discursul in directia suspendarii sale, dupa scandalul de la FED Cup: „Poate-si protejeaza mai mult sponsorii, decat sa curete ce se intampla in tenis. A fost o surpriza ca a fost reprimita Sarapova, pentru toti. Cu critici nu e bine, cu nimic nu e bine. Avocatii mei fac recurs acum. Ei pe mine m-au suspendat fara sa ma judece.”

author avatar
Bogdan Borcea
134 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger