AcasăOldFiscul, o forta represiva impotriva contribuabililor

Fiscul, o forta represiva impotriva contribuabililor

Comerciantii mici si mijlocii din Romania avertizeaza ca modul in care Fiscul desfasoara aceasta adevarata prigoana impotriva anumitor firme este contraproductiv si va duce la scaderea incasarilor la buget si la efecte sociale costisitoare pentru stat.

Cora Muntean cere ANAF sa-i amendeze dur pe comerciantii evazionisti, dar sa nu inchida firmele

Asociatia Nationala a Comerciantilor Mici si Mijlocii din Romania (ANCMMR) si Patronatul Intreprinderilor Mici si Mijlocii Constanta au initiat o petitie adresata premierului Victor Ponta, sefului ANAF, Gelu Diaconu, si ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici. Potrivit ANCMMR, scopul unei campanii antifrauda este combaterea evaziunii fiscale si cresterea incasarilor la bugetul de stat, nu lichidarea unui numar cat mai mare de firme.

Consecinte dezastruoase pentru economie

Semnatarii petitiei avertizeaza ca, in cazul in care aceasta campanie va continua asa cum a inceput, nu va face decat sa decredibilizeze si sa compromita intreaga lupta antievaziune, sa creeze un regim de oprimare a agentilor economici mici si mijlocii. „Consideram ca modul in care s-a desfasurat campania ANAF pana in prezent, prin suspendarea activitatii unor societati comerciale pentru nereguli in gestiunea interna, va avea consecinte dezastruoase asupra economiei si incasarilor la bugetul de stat, obtinandu-se efectul invers dorit”, avertizeaza presedintele ANCMMR, Cora Muntean.

Marii evazionisti, ocoliti de controale

Petitionarii sustin ca ANAF ar trebui sa tinteasca in primul rand zonele unde evaziunea este mare si prejudiciul recuperat este semnificativ, cum ar fi cazul marilor companii care se echiveaza de la plata impozitelor prin intremediul paradisurilor fiscale. Orientarea controalelor catre acestea ar creste credibilitatea demersului ANAF de catre populatie. Reprezentantii comerciantilor atrag atentia ca suspendarea activitatii unui agent economic timp de trei luni are consecinte deosebit de grave. In multe cazuri va duce la inchiderea definitiva a unitatii, rezultand incasari reduse pentru buget si pierderea de locuri de munca, precum si la descurajarea infiintarii de noi afaceri. „Nu ne dorim, si credem ca nici Guvernul nu-si doreste ca ANAF sa fie perceputa ca o forta represiva, ci mai degraba ca o institutie care apara drepturile cetatenilor platitori de taxe”, a declarat Cora Muntean. Ea a mentionat ca suspendarea activitatii agentilor economici ar trebui sa se faca numai daca se pune in pericol sanatatea publica, iar amenzile ar trebui sa fie proportionale cu fapta, astfel incat sa descurajeze evaziunea, dar sa nu duca la falimentul firmelor.

author avatar
Arpad Dobre
1.480 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger