AcasăRecomandariAtentie la painea contaminata din magazine!

Atentie la painea contaminata din magazine!

Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au constatat, in urma unui control efectuat in toata tara, numeroase nereguli la painea din magazine: produse cu termen de valabilitate depasit, cu corpuri straine in miez sau contaminate cu Bacillus mesentericus, care poate afecta grav sistemul digestiv.

Chiar si painea ambalata poate fi contaminata cu mucegaiuri

Dintre cei 947 de operatori economici din toata tara controlati, 714 nu respectau prevederile legale din domeniul protectiei consumatorilor privind comercializarea, etichetarea si prezentarea painii si a produselor de panificatie. Din cele peste 70 de tone de paine si produse de panificatie verificate, la 28,6 tone s-au gasit nereguli. La unele unitati din Bucuresti, esantioanele din painea neagra feliata prezentau gradul II de contaminare cu Bacillus mesentericus. Acesta provoaca „boala intinderii” la miezul de paine, iar persoanele care consuma astfel de produse risca afectiuni severe ale tubului digestiv, iar in cazuri extreme, femeile gravide in primele luni pot suferi avort spontan.

Agentii economici la care s-au gasit nereguli au fost sanctionati cu peste 1,3 milioane de lei, iar cetatenii sunt sfatuiti de ANPC sa pastreze bonurile fiscale, pentru a avea o dovada in caz de reclamatie.

author avatar
Arpad Dobre
1.734 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger