N. Carandino, in „De la o zi la alta” si Ov.S. Crohmalniceanu, in „Amintiri deghizate”, povestesc o intamplare cu Victor Eftimiu. Un veleitar tupeist s-a nimerit la o masa data de Eftimiu si s-a trezit vorbind. „Maestre, ca scriitor nu va apreciez, dar ca om, recunosc ca sunteti fermecator!”. Eftimiu i-a servit un raspuns memorabil. „Ca scriitor nu te cunosc, iar ca om te bag in p…. ma-tii!”.
Cu aceeasi obraznicie au aparut paparatoii in lumea presei si se pretind, bineinteles, colegii nostri. Parafrazandu-l pe prodigiosul Victor Eftimiu, ar fi normal sa le transmitem „ca ziaristi, nu existati, iar ca oameni, va bagam in p… mamelor voastre! Dar nici acolo nu meritati, ca e singurul spatiu unde v-a fost cald si bine!”.
De la an la an paparatoii prind mai mult tupeu. In loc sa fie discreti (adica gnomi, viermi), ei escaladeaza noi trepte si balustrade ale monstruozitatii. In urma cu vreo doi – trei ani, la nunta unui politician celebru, au batut un cameraman si pe portarul cu fireturi al carciumii. Imediat am primit informatii despre detenta lor profesionala. Unul dintre ei realiza niste comentarii foto delicioase. Pastrez ortografia titanului. „Chiloti de bae”, „la un momentdat” si — exprimare de proxenet! — „Cruduta l-a dus pe Nila la apartament”. Gata, nu mai radeti! Ca si geniile, asemenea rebuturi genetice se nasc rar si trebuie sa se bucure de protectia noastra.
Dar cel mai tare m-am distrat (am mai scris-o pe-asta) cand aveam in redactie doi paparatoi. Tata si fiu. Imi imaginam, in fata colegilor, cum il dadacea batranul pe cel mic. „Fiule, sa fii harnic si onest, sa nu batjocoresti traditia familiei, ca io am muncit din greu sa-mi fac un nume in nobila noastra meserie!”.
Am inceput cu Victor Eftimiu, am trecut prin cocina vizuala a paparatoilor si inchei tot cu Victor Eftimiu si arta vizuala adevarata. In urma bombardamentului din 1944 (ne-au mangaiat americanii, pe 4 aprilie, in Duminica Pastelui), Victor Eftimiu a pierdut 100 de tablouri de Darascu si 70 de Ressu.
