Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Razvan Ioan Boanchis » TVR – un milion de euro costuri pentru 1% rating la “Cerbul de aur”

TVR – un milion de euro costuri pentru 1% rating la “Cerbul de aur”

Autor:

Spre nemultumirea pizmasilor din Familia Traditionala si spre bucuria legetebistilor sensibili, Festivalul Cerbuloiul de Aur a fost prezentat de cerbulachele Gabriel Garko. Vorba aia, “Onoare si respect”, Tonio Fortebracci ti-o trage de te iau dracii! A muncit Tonio, a muncit. Vreo cinci minute pe seara. Munca lui a acaparat o seara sau doua, nu cunosc exact, ca nu m-am uitat la Cerbuloiul de Aur, nici chiar asa! Dar ce pasiuni a provocat Tonio! Cred ca l-a impilat la sentiment chiar si pe celebrul afemeiat Catalin Botezatu, care anunta ca se insoara o data pe saptamana. Si a ramas burlac, saracul baietel de 55 de anisori! E nehotarat, asta-i cusurul lui.

 

“Cerbuloiul de Aur” a fost un succes colosal. A costat un milion de euro si a avut un rating de 1% “pe publicul comercial” – detest formularea, dar pe asta o iau in calcul agentiile si agenturile de publicitate. O asemenea prabusire nu s-a mai intalnit in Carpati de la Aurel Vlaicu incoace. Iar mobilizarea de forte a fost pe masura. 280 de nume pe generic. Luministi, masinisti, coafeze, soferi. Sa nu uitam de coordonatorii de Autan, adica domnii insarcinati sa dea tantarii afara din piata. Sa ne intelegem, 280 erau pe generic, dar cred ca au fost vreo 400 de bugetofagi (350 fara emotii) zapaciti dupa truda “sus la munte, sus la munte, la izvor.” Daca fiecare angajat din TVR, prezent la Brasov, si-ar fi sunat rudele si prietenii sa se uite la Cerbuloi, s-ar fi strans 50.000 de telespectatori. 1% pe comercial asta inseamna – 50.000. Dar distractia de abia incepe. Milionul ala de euro a fost cheltuit cu maxima chibzuinta. In stil faraonic, fiindca asta inseamna chibzuinta in TVR.  Cazari, avioane, elicopter, onorarii, drepturi de autor (avem datoria sa ne rasplatim geniile) si o flotila de limuzine Mercedes. 13 Mercedesuri, cu care au fost plimbati Garko, tobosarii, vedetele cantacioase si eminentele din TVR. In cele sase sau sapte zile cat a durat Cerbuloiul de Aur (la anul sper sa avem Cerbuloiul cu Diamante, ca asa era in nu stiu ce poveste), in sediul TVR din Bucuresti n-avea cine sa semneze o hartie. Toti directorii si directorasii erau la Brasov, schiau printre sarmale, patinau prin protocoale. Fiecare a venit cu cine a putut. Unii (putini) au urcat la munte cu nevestele, altii cu amantele sau cu nepoatele proaspat angajate la Stat.

Felicitari! A costat un milion de euro dar a iesit bine spre foarte bine. Bine pentru angajatii de rand si foarte bine pentru directori. A fost un eveniment organizat cu bun simt si foarte bun gust. Ceva discret, nu s-a uitat nimeni.



    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 16-12-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!