AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisTalentatul si jenibilul Florin Piersic

Talentatul si jenibilul Florin Piersic

Acest articol nu-l va pagubi pe Florin Piersic. Din contra. Imi voi lua eu injuraturi, pentru ca romanii isi construiesc idoli din nimic, dar fac nimicul in mod temeinic si apara cu ardoare fortareata nimicului. Singurii regi pe care ii iubeste poporul roman sunt cei pe care nu ii vede ca sunt goi.

Piersic va trece testul posteritatii. Va rezista datorita filmelor cu haiduci si seriei cu Margelatu. Mie mi-a placut si in teatru, in „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, in rolul Indianului. A tacut toata piesa, a fost expresiv. Problema lui Piersic apare cand vinde apa chioara si macina vorbe nelocuite la tocsoaie. Din punct de vedere al lecturilor, Piersic e ca nisipul Saharei. Blond si pustiu. Autorii din care citeaza sunt Ion Pribeagu, versificator subtire si umorist de cenaclu de bloc, si un epigramist din Cluj, al carui nume l-am uitat. Dar incultura nu-l impiedica sa fie un atlet al superlativelor. Toti carausii de tavi din teatrul si din filmul romanesc sunt geniali. Piersic cunoaste mai multe genii decat muritori. Din nefericire, acest pacat nu-l singularizeaza. La fel sunt si multi analisti, ziarici si vorbeti de televizie, care, pe unde au fost, s-au ciocnit numai de genii. Dar daca ii pui sa intre in bibliografia geniilor, imparatii grandilocventei iti zic „lasa, dom’le, ca stie toata lumea!”. Da, dar voi nu va incadrati in „toata lumea” aia! Efectul superlativelor? Caricaturizarea celui elogiat. Daca eu spun ca „Basescu e un zeu al relatiilor cu tiganii” si ca „Ponta e un titan al doctoratelor luate pe bune” — inseamna ca-i laud?
Dar sa va demonstrez concret impostura lui Piersic. Ecaterina Oproiu este un prestigios dramaturg si critic de film. In cartea „Jurnal 2” (am prezentat o intamplare, cu Petru Dumitriu, si  din „Jurnal 1”, confesiunile fiind tiparite la Editura „Semne”), Ecaterina Oproiu povesteste ca, in anii ’50, a fost asistenta la cursul de Istoria Cinematografiei. Piersic ii era student. Si acum, dezvaluirea! „Piersic n-a calcat niciodata la cursul de Istoria Cinematografiei, dar, de cate ori ma zarea, explica multimilor ca eu am fost, pentru Istoria Cinematografiei, cam ce-a fost Nicolae Iorga pentru Istoria Romaniei…” Quod erat demonstrandum, multumesc! Piersic este cel mai mare alpinist din Istoria Cinematografiei. El nu se teme de inaltimile ridicolului si escaladeaza toti versantii jenibilului.
author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.210 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger