Motiunea de cenzura a picat. Cate voturi au lipsit! ULTIMA ORA:
   Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Razvan Ioan Boanchis » Sapte ani de la moartea lui Adrian Paunescu. Intalnirile mele cu Paunescu

Sapte ani de la moartea lui Adrian Paunescu. Intalnirile mele cu Paunescu

Autor:

Pe 5 noiembrie s-au adunat sapte ani de la moartea lui Adrian Paunescu. Pentru a-si face loc intre mlastinile care-i uzurpasera, dupa ’90, pozitia literara, un munte ca Adrian Paunescu vorbea tot timpul despre complementaritate, spunea ca in arta nu se lucreaza cu “ori eu, ori voi”, ci cu “si eu, si voi”. Muntele era obligat sa dea socoteala mlastinii!

 

In ultimii 50 de ani si in urmatorii 100, talentele subnutrite, dieteticii hartiei au avut si vor avea marlania sa-l faca porc pe Adrian Paunescu. Scaietii si estropiatii pixului n-au putut si nu vor putea sa accepte ca Paunescu era o herghelie de cuvinte. Carnea versurilor lui e inmiresmata de tropotul si de ispitele imposibil de tradus in limba mohoratilor de profesie. In relatia cu Paunescu, eu am fost porc! Prima data, l-am intalnit prin 2000, la o emisiune a lui Ionel Stoica, la care participau, printre altii, Marius Georgescu (Dumnezeu sa-l odihneasca!) si Ovidiu Ioanitoaia. Cu vreun an inainte, ne zgariaseram in presa — „National” contra „Sportul romanesc” — pe o tema minora, iar eu amestecasem in polemica anticomunismul, comunismul si alte izmeneli de scaparici mucos, de precursor al tefelistilor. Paunescu m-a luat, intai, la fragezit. „R.I.B., acest… (aici renunt, ca a zis ceva laudativ, n.m.) si-a facut o meserie din a-l injura pe Adrian Paunescu!”. Dar totul era pe baza de crescendo. Greul abia urma. Mi-ar fi dat rau la temelie, daca nu ma scoteam cu o replica pregatita de-acasa. Azi recunosc ca asa a fost, desi, dupa tocsou, le-am povestit prietenilor ca am fost spontan. „Maestre, eu v-am injurat, dar nu mi-a trecut vreodata prin cap sa dau jos din biblioteca volumele dumneavoastra imbracate in coperti negre!”. Ioanitoaia a zambit. Si m-a salvat. Paunescu a preluat si a inmultit reactia prietenului sau. Radea. Se imblanzise. Dupa aia, m-am mai lecuit de febra anticomunista, cel putin in raport cu autorul „Repetabilei poveri”. Exista doua diferente intre odele lui Paunescu pentru Ceausescu si omagiile aduse unui Basescu sau unui Iohannis de nevolnicii din banda lui Patapievici. Paunescu scria despre seful statului cu talent si sub dictatura. Si-acum sa va spun de ce am fost locatar al cocinei in relatia cu Paunescu. In urma cu zece ani, ma certasem cu Gigi Becali, iar poetul m-a descris mai frumos decat meritam in trei ziare („Fanatik”, „Ring” si „Flacara lui Adrian Paunescu” — le-am insirat ca sa nu credeti ca mai si mint, dupa ce ca ma dau mare!). La ceva timp dupa aparitia articolelor, tar-tar telefonul. Am vazut numarul. Celularul nu mai taraia. Reverbera. „Trebuie sa ai o rubrica in «Flacara lui Adrian Paunescu»! Eu n-am bani sa-mi platesc colaboratorii, dar am un nume si putina glorie!”. Neavand-o pe-asta cu gratisul, cautam o formula sa ma eschivez. Paunescu, tumultuos cum il stiti, nu-si propusese sa ma si asculte, nu-si inchipuia ca poate fi refuzat. „Maine, la 12, astept 50 de randuri pe ce tema vrei tu. Ba nu, 80 de randuri!”. Mie imi ies doua carti din 80 de randuri, asa ca a doua zi nu i-am mai raspuns la telefon. Dupa cateva luni, m-a iertat. In preajma lui 20 iulie, din nou tar-tar.De fapt, bang-bang! „Ce noroc ai tu ca te pretuiesc! Poimaine e ziua mea. Te astept!”. Cand s-a facut „poimaine”, eram la Mare si iarasi i-am dat teapa. L-am rugat pe Horia Ivanovici sa inventeze o scuza. Astazi, mi-as dori ca acest articol sa apara in „Flacara lui Adrian Paunescu” si sa aiba 80 de randuri.



Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 23-11-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!