Rebel

„Rebel”, de Eugen Mihaescu, a aparut in noiembrie si ma abtin din iulie sa scriu despre aceasta carte.Eugen Mihaescu mi-a dat sa citesc manuscrisul in perioada in care D.R. Popescu, „Leul albastru” al literaturii romane,ii facea prefata.”Rebel” are radacinile intr-o mapa de desene plimbata prin Lumea pe care Mihaescu a scormonit-o si a captivat-o, de pe Stirbei Voda si Calea Victoriei la Paris, de la Lausanne la New York.Acum, cand cartea e in librarii, imi dau seama ca prezentarea sau cronica mea ar fi o proba de egoism. Important e sa va atrag spre „Rebel”. O sa fac munca de incadrator.Voi alege, voi inghesui si voi asambla (ca un tamplar) portrete si intamplari menite sa va acroseze. Avertisment! Nu ma intereseaza parerile politice si prostiile despre  comunistozaurul Iliescu Ion sau alte vietati sterpe si  de uz intern. Nu sunteti pe facebook! Aici vizitati o institutie – pagina unui ziar tiparit! Academicianul Eugen Mihaescu a publicat mii de desene in New York Times si este autorul a zeci de coperte ale revistei The New Yorker.

Eugen Ionesco. Cand Mihaescu i-a marturisit ca vrea sa ramana in Occident, Ionesco l-a intrebat daca stie ce-l asteapta si i-a povestit inceputurile sale la o editura din Paris. „Am carat pachete de carti pana cand sfoara mi-a taiat degetele si greutatea mi-a rupt salele.Fiica mea, Marie-France, s-a imbolnavit. Avea nevoie de un medicament nou si scump, Penicilina. Ii trebuiau mai multe doze si eu aveam bani numai pentru una. I-am intins farmacistei o hartie de o suta de franci pentru un flacon si ea mi-a dat restul ca pentru o mie. Ma uitam la cei 900 de franci si ezitam daca sa-i spun ca a gresit. Am bagat repede banii in buzunar, cu gandul ca fiica mea era salvata si i-am multumit lui Dumnezeu.”

Tudor Arghezi, spre sfarsitul vietii. „Avea mustata cam naparlita si lentilele groase ale ochelarilor mareau intensitatea sfredelitoare a privirii.”. „I-am spus maestrului ca tata avea acasa colectia Bilete de papagal si acolo am citit un articol despre Urmuz.”. Arghezi a raspuns: „m-a tarat prin tribunale George Ciprian pentru articolul ala. Dar eu sunt si astazi convins ca Urmuz a scris primele doua acte ale piesei Omul cu martoaga, iar actorasul acela stupid l-a lipit pe al treilea, care n-are nicio legatura cu celelalte.”

Salvador Dali. „Aveam in fata un barbat de vreo 67 de ani, smead, cu parul lung in suvite care lasau sa se vada scalpul, si o mustata subtire si rasucita, ce parea o pereche de ochelari cazuta sub nas. Era imbracat cu o haina stacojie din catifea cu revere din satin si o vesta din brocart. Ochii ca doua masline spaniole lucitoare se holbau la mine.”(…) Dali: „Ai publicat in Times? Pai, esti facut! Esti surrrrrrrealist! Lui Dali i se luase o piatra de pe inima: nu trebuia sa-mi dea nimic. Mi-a venit brusc in minte anagrama pe care i-o facuse Andre Breton lui Salvador Dali: AVIDA DOLLARS. Coborand treptele hotelului, mi-am amintit si cum a venit din Spania la Paris. In 1929, intampinat de artistii suprarealisti in frunte cu Paul Eluard, Dali i-a rugat sa-i plateasca taxiul, dar a omis sa-i avertizeze ca venise cu acel mijloc de transport de la Barcelona.”

California. Mihaescu l-a intrebat pe J. C. Suares (artist si sef al paginii OP – ED din New York Times) „daca nu ar fi bine sa dau o raita si prin California.” Suares: „Eugene,  tu ai venit in Statele Unite sa muncesti. Stii cum e in California? Te trezesti dimineata – o zi superba, insorita – cobori la piscina, unde apa e albastra si clara. De jur imprejur numai fete bronzate, cu picioare pana in gingii. La 11 iei un cocktail si apoi pranzesti usor. Faci o mica siesta pana seara, cand se incinge un barbecue pe plaja.Te uiti la ceas ca sa vezi cat e ora si constati ca au trecut 20 de ani.”