Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Razvan Ioan Boanchis » Olga Tudorache, ultimul triumf

Olga Tudorache, ultimul triumf

Autor:

Dupa mintea mea, Olga Tudorache a fost o Greta Garbo mai talentata. Nu trebuie jelita, pentru ca Olga Tudorache a invins. In lumea ochisorilor de dive efemere, Olga Tudorache a trait 88 de ani fixand prostovanii. Nu ii privea, ii fixa, ii strivea. Dar de obicei reusea sa-i evite.

 

Sa fii cea mai mare actrita a Romaniei si sa nu dai un interviu televizat dupa Revolutie – asta da triumf! Intr-o asemenea discretie s-a mai invaluit doar D. R. Popescu, cel mai important scriitor roman in viata, sa-i dea Dumnezeu sanatate! Romanii nu rezista la succes. Daca ar putea, ar fi in acelasi timp si la emisiune, si la ei pe strada, umbland cu televizorul in brate si strigand “vecine, geniul asta care vorbeste in direct sunt eu, pupa-ma prin ecran, ca merit!” Pe Olga Tudorache am vazut-o la National, cand eram mic, in piesa “Cavoul de familie” si o am mereu in cap din filmul “O vara de neuitat”, de Pintilie, dupa “Cronica de familie”, a lui Petru Dumitriu. Olga Tudorache era de acolo, era doamna Vorvoreanu, din arborescenta carte a celui poreclit, in lumea literara, Petru cel Mare. As fi vrut s-o vad si in “Vizita Batranei Doamne”, a lui Durrenmatt. Eu sunt un tiriplici in ale teatrului, dar imi permit sa cred nici Aura Buzescu, nici Elvira Godeanu (amandoua in anii ’60), nici Maia Morgenstern (a fost minunata, am vazut-o la ” National, in 2014, regizorul si scenograful fiind doi bulgari) n-au jucat-o pe Klara Zachanassian cum ar fi putut s-o faca Olga Tudorache. Astia suntem noi, cei din tara ratarii zglobii, jonglam virtualitati langa catafalc. Mi-o inchipui pe Olga Tudorache in “Vizita Batranei Doamne” pentru ca razbunarea, cinismul, umorul negru i se potriveau.

Bineinteles ca toata presa a exploatat, pe un ton de mondenitate grosiera, o poveste de acum 50 de ani. Da, Marina Vlady “i l-a suflat Olgai Tudorache pe frumosul Cristea Avram”, ca ma exprim ca ziaricii. Daca am compara cinematografia franceza cu Podul Alexandru al treilea din Paris, Marina Vlady, fiica de emigranti rusi, ar fi una din statuile poleite cu aur de pe acel pod care reprezinta simbolul prieteniei dintre doua imperii. Pentru Marina Vlady, Cristea Avram a fost o jucarie abandonata repede. Peste ani, s-a maritat cu unul de talia ei. Visotski. Trubadurul si Frumoasa Rusiei sfasiau Cortina de Fier sub ochii lui Brejnev. In 1966, Marina Vlady a venit la Bucuresti ca sa interpreteze rolul Monei, in ecranizarea “Steaua fara nume”, de Mihail Sebastian. Cristea Avram era deja cunoscut, jucase in “Darclee”, alaturi de Silvia Popovici. Avram avea cu doi – trei ani mai putin ca Olga Tudorache. A cucerit-o si pe Marina Vlady, care il plimba pe Kiseleff intr-un Chevrolet decapotabil, lung cat o barca.

Pe Olga Tudorache o vedeam in anii ’80, la Mamaia. Facea plaja in dreptul Hotelului Bucuresti. Stiu ca nu-i momentul sa scriu asta, dar imi amintesc ca se expunea la soare fara sutien. Nu existau paparazzi, bine ca nu existau! Si sper sa nu recupereze si sa nu exploateze informatia, la modul trivial, senzationalistii de acum. Olga Tudorache nici nu poza, nici nu se sinchisea de vilegiaturistii pudibonzi. Divele de tip Playboy se hlizesc, forteaza atitudini teatrale in astfel de situatii. Nu caut efecte metaforice cand scriu ca Olga Tudorache era ea cu ea, plutea intr-o lume strict personala, deasupra nisipului si la cativa metri de Mare. In privire – nimic frivol. Mai degraba un zid. Preferai sa-ti tragi singur doua palme decat sa-i intalnesti ochii ca doua caramizi grele de lehamite.



Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 21-02-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!