Maestrul Cristoiu? Nu. Pigmeul grafoman Cristoiu

Articol din 15.02.2012. Azi e mai bun decat atunci!

Pe 4 sau 5 ianuarie  ’90, Mihai Carciog a venit la noi in casa. Era prieten cu tata, relatia datorand-o scriitorilor Fanus Neagu si Mircea Micu, nasul celui poreclit Manix. „Doctore, da-mi 50.000 de lei, sa scot un ziar!”. Tata l-a refuzat, explicandu-i ca vrea sa investeasca in stomatologie. L-a intrebat, totusi, cu cine vrea sa faca ziarul. „Cu Fanus, cu Mircea Micu?” Carciog a raspuns ca stie el niste ziaristi.

In ’91, m-am dus eu la Carciog, sa-l rog sa-mi imprumute niste bani, ca sa incep o tampenie de afacere. Mi-a dat si s-a interesat daca n-as vrea sa lucrez la „Expres”, „fiindca imi amintesc ca te publica Mircea Micu in almanahurile scoase de el. Te prezint lui Cristoiu, dar o iei de jos!”. Daaaaa, eram innebunit sa alerg dupa stiruci la un ziar in care balegarea Cristoiu editoriale politice, aride si la zi! In ’97, cand a aparut „Nationalul”, Cristoiu nu avea nicio putere aici, dar baga carcota. Asa sunt piticii, ciudosi. Nu-i convenea ca publica articole de fond sau tablete Tudor Octavian, Dan Petrescu (disidentul) si „pussstiul ala”. Eu eram pustiul. Astazi, ma amuz cand aud ca tot felul de pingopani, care au semnat 5 stiri de 4 randuri in „Evenimentul Zilei” si s-au alfabetizat la locul de munca, ii zic lui Cristoiu „maestrul Cristoiu”. Mai usor, carnatilor, elevi ai marelui crenvurst! Maestri, in literatura, dar si in presa, au fost Vinea, Geo Bogza, Eugen Barbu, Fanus Neagu. Iar maestrul-maestrilor, Tudor Arghezi, spunea „nu ma luati cu «maestre», ca mai e mult pana acolo!”. Arghezi se rasfata, normal. Cand vreun prostobou ii zice lui Cristoiu „maestre”, naparstocul o ia de buna, crede ca i se cuvine. Cum sa fie maestru unul care comite articole perisabile, fara a pune peste rahatisurile lui macar un mot de talent? Mai jenibil e cand se da umorist. Ca sa devii umorist, intai inveti sa mergi pe strada. Baiesu era mereu in vorbe cu sefii de gostat, cu benzinarii, cu militienii, cu parazitii, cu sefii de carciumi. Cand ajungea la Sinaia, Caragiale statea toata ziua intr-o pravalie de langa piata din centru, scria reclame versificate ca sa-l ajute pe amicul negustor, in timp ce fiul lui, Matei(u), se plimba prin padure si isi inventa blazoane. Cristoiu n-are niciun prieten („ssse sssa fac, sssa zoc table cu el?” — asa s-a mirat) si se duce la Biblioteca Academiei, fara a fi in situatia lui George Calinescu, pe care l-a intrebat menajera „tot mai citesti, maica?”.

„Maestrul de la «Evenimentul Zilei»”  e un hamster cu vestuta, care rontaie cu inversunare rafturile cu hrisoave, dar asta nu-l ajuta sa gaseasca polenul si laptele literelor. Pigmeul grafoman umple hartia cu vreascuri.