AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisLegile s-au schimbat, prigoana medicilor continua

Legile s-au schimbat, prigoana medicilor continua

Au navalit organele peste chirurgul Mihai Lucan, seful catedrei de urologie de la Universitatea de Medicina Iuliu Hatieganu, din Cluj. Presa aplauda, normal.

E bine, e din ce in ce mai bine. Zilele trecute, domnul Tolontan ii explica unei somitati de talia Monicai Pop ca a avut el dreptate in legatura cu nu stiu ce draci – carcalaci de dezinfectanti. N-am nicio indoiala ca un mare ziarist a avut dreptate, in tara in care pacientii le dau lectii doctorilor, folosind argumentul „am citit io pe Google!” Sa-mi povestiti si mie cati oameni a vindecat Google! Datul cu parerea despre medicina a schimbat planurile multor chirurgi si a mutilat o tara. Pe doctorii care vor sa plece in strainatate nu-i putem opri, iar pe cei care raman aici ii hartuim cu dosare. Amuzant e ca ziaristii sunt mai entuziasti decat procurorii. Efervescenta si excitatie pe ruinele unei prese in metastaza! Ce nevoie are Clujul de profesorul Lucan ? Sa opereze adevaratul talent al zonei, useristul Gotiu, cu instrumentele sale de lucru din Senat – vuvuzela, portavocea si paleta galbena umpluta cu lozinci, pe care o agita cand se expima parlamentarii.

Dar sa nu ne enervam si sa vorbim despre Cluj, despre ce a insemnat Medicina in acest oras. Am inceput textul amintind de Iuliu Hatieganu, cel care a pus bazele scolii de medicina in Ardeal. A fost coleg la gimnaziul superior din Blaj cu cardinalul Iuliu Hossu si ministru in Guvernul Iorga. Dar astea le puteti afla si de pe Wikipedia. Ceea ce nu prea se stie e ca Hatieganu era un iubitor al artelor si un om de lume. De doua ori pe an, toamna si primavara, se ducea, pentru cateva zile, la Viena si la Bucuresti, ca sa vada premierele de la teatre, sa viziteze librariile si galeriile de pictura. La Viena, profesorul Hatieganu tragea numai la Hotel Sacher, langa Opera, iar la Bucuresti, la Athenee Palace. In camera de la Athenee Palace s-a si prapadit. Avea aproape 75 de ani, i-a venit  rau, iar un doctor i-a facut  – tocmai lui Hatieganu! – o injectie gresita. Si-a dat seama ca moare, dar isi dedicase viata nobletei, asa ca n-a inceput sa strige „malpraxis, malpraxis!” Un scriitor mi-a povestit ca ultima sa rugaminte a fost „nu ma duceti la spital, lasati-ma sa mor in camera mea de la Athenee Palace, nu vreau ca lumea sa-l vada pe profesorul Hatieganu carat cu targa printe valizele cucoanelor din hol !”

author avatar
Razvan Ioan Boanchis
1.444 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger